AcasăActualitatePatru persoane reținute pentru trafic de droguri... Cei cercetați ar fi...

Patru persoane reținute pentru trafic de droguri… Cei cercetați ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de heroină și alpha PHiP către consumatori din municipiul Giurgiu și localități din proximitate!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a 4 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în perioada iulie 2023 – mai 2024, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de heroină (drog de mare risc) și alpha PHiP (substanță psihoactivă) către consumatori din municipiul Giurgiu și localități din proximitate.

De asemenea, cercetările efectuate au stabilit că, în perioada martie – mai 2024, una dintre persoanele cercetate ar fi pus la dispoziție locuința sa, din municipiul Giurgiu, în vederea consumului ilicit de droguri de mare risc și substanțe psihoactive.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate în județul Giurgiu și municipiul București, au fost descoperite și ridicate mai multe plicuri autosigilante cu substanță sau urme de substanță pulverulentă, comprimate, un cântar electronic de precizie, dispozitive de prizare și obiecte metalice cu conținuț si urme de substanță, seringi, precum și alte mijloace de probă.

Totodată, pe parcursul administrării probatoriului au fost descoperite și indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc (heroină) și substanță psihoactivă.

 

La data de 27 iunie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea celor 4 persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Giurgiu și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție

În sarcina uneia dintre persoane s-a reținut și comiterea infracțiunii de punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe, pentru consumul ilicit de droguri.

sursa: IPJ Giurgiu

 

 

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
22.5 ° C
22.5 °
22.5 °
70 %
2.1kmh
25 %
lun
37 °
mar
36 °
mie
38 °
joi
23 °
vin
21 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com