
1. Durata măsurii de carantină/izolare nu este stabilită clar prin lege. E adevărat că durata îmbolnăvirii nu poate fi cunoscută dinainte, însă nici în cazul stării de urgență nu se poate ști de la început cât va dura, dar în lege este prevăzut un termen fix pe care-l poate avea, cu posibilitatea de a prelungi acel termen sau de a înceta măsura înainte de termen, dacă nu mai este nevoie de ea;
2. Carantina/izolarea persoanelor sau bunurilor ar trebui dispuse prin decizii individuale, nu colective. E nevoie de un act clar emis pentru fiecare persoană vizată, în care să se prevadă: data (eventual și ora), emitentul actului, numele persoanei vizate, măsura luată, motivarea luării acestei măsuri, durata măsurii, căi de atac;
3. Pentru că este vorba de o privare de libertate, această decizie individuală trebuie reglementată prin lege, nu lăsată la latitudinea unui ordin de ministru;
4. Nu este clar nici cine e partea care trebuie citată, din partea statului, în cazul în care persoana izolată decide să atace măsura la judecător.