În data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului a radiat din oficiu persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate era mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare, respectiv cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru PFA-uri, și cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN pentru întreprinderile individuale.

Patronatul Presei din Romania – ROMEDIA – acuză Registrul Comerțului că a radiat din oficiu mii de de persoane fizice autorizate și de întreprinderi individuale.

Motivele pentru această măsură sunt strict birocratice, iar consecințele sunt devastatoare: arunca in aer mii de locuri de munca, sisteaza derularea contractelor, proiectele cu fonduri europene aflate în derulare sunt sistate (banii trebuie returnaţi), iar cei care urmează să semneze contracte de finanţare europeană nu o mai pot face, nu se mai poate recupera TVA-ul etc.

Consideram aceasta masura abuziva, fiind aplicata fara a se comunica o notificare în acest sens, si mai mult decat atât, aceste entitati au functionat în mod legal, în baza certificatelor de autorizare a activtatilor pe care le-au desfasurat, emise de Oficiul Registrului Comertului, astfel cum se precizeaza în OUG 44/2008 “înainte de începerea activitatii economice orice activitate economica desfasurata permanent, ocazional sau temporar in Romania de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale trebuie sa fie înregistrata si autorizata.

În altă ordine de idei, în situaţia firmelor care săvârsesc infracţiuni de evaziune fiscala, înşelăciune etc. nu sunt radiate din registru, iar PFA -urile şi intreprinderile individuale au fost radiate, deşi funcţionau in mod legal, doar datorita faptului ca legislaţia actuală limitează clasele de activitate.

 Luând în considerare că persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, alături de celelate firme românesti sunt printre cei mai reprezentativi contributori la bugetul de stat , Guvernul ar trebui sa acorde anumite avantaje, facilităţi, stimulente etc. si nicidecum, printr-o lege aberantă, să le radieze.

Pentru că este vorba de mii de oameni ale căror activităţi vor fi falimentate, de instantele de judecata care vor fi încărcate cu dosare, solicităm de urgenţă Guvernului o prevedere derogatorie, pentru a corecta consecinţele nefaste ale aplicării Legii 182/2016.