AcasăActualitateOperațiune internațională de amploare: 65 de percheziții în dosarul Nordis, în Monaco...

Operațiune internațională de amploare: 65 de percheziții în dosarul Nordis, în Monaco și în 7 județe din România

În această dimineață, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, alături de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au desfășurat 65 de percheziții în cadrul unei operațiuni de amploare, vizând o rețea infracțională complexă. Aceste acțiuni au avut loc atât pe teritoriul României, în municipiul București și județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița-Năsăud și Prahova, cât și în Principatul Monaco.

Dosarul penal investighează infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Conform anchetatorilor, grupul infracțional ar fi acționat începând cu anul 2018, fiind implicate 72 de persoane, dintre care 40 persoane fizice și 32 persoane juridice.

Conform probelor adunate, trei dintre persoanele implicate ar fi inițiat și coordonat o rețea structurat pe un model piramidal cu trei paliere. Acesta ar fi desfășurat activități de promovare și dezvoltare a unor proiecte imobiliare prin intermediul mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți. Ulterior, aceștia ar fi delapidat fondurile societăților, inducând în eroare cumpărătorii prin executarea de contracte false și manipulând evidențele contabile pentru a sustrage sume mari de bani de la bugetul de stat prin evaziune fiscală.

În plus, autoritățile susțin că aceștia ar fi obținut, ilegal, rambursări și restituiri de la bugetul de stat, cauzând prejudicii grave atât societăților implicate, cât și clienților și bugetului național. Banii obținuți din aceste activități infracționale ar fi fost ulterior spălați prin diverse metode pentru a ascunde originea ilicită.

Operațiunea continuă, iar anchetatorii urmează să stabilească toate persoanele implicate în acest mecanism infracțional, care a avut un impact semnificativ asupra economiei și contribuabililor.

Sursa: IGPR

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
10.9 ° C
10.9 °
10.9 °
95%
2.8m/s
100%
mar
11 °
mie
14 °
J
15 °
vin
16 °
S
13 °

Stiri

PROMO

SC PATY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!