Duminică 9 octombrie la Sala Mare a Palatului din Capitală are loc concertul corului bărbătesc „Red Army Choir” – Armatei Roşii din Rusia, faimos în toată Europa. Onorant pentru noi giurgiuvenii este faptul că ruşii vor fi acompaniaţi de către orchestra Valahia, aparţinând Centrului Cultural „Ion Vinea” din Giurgiu, condusă de către prof. Virgil Peţanca. Întrebat despre acest eveniment profesorul Peţanca ne-a spus: Corul va interpreta pe lângă melodii din repertoriul deja consacrat în toată lumea , piese ale grupurilor Beatles şi Quenn, cele ce asigură punctul de atracţie al spectacolului . Orchestra Valahia va fi dirijată de către englezul Matthew Freeman. Directorul Centrului Cultural ne mai spunea că „Red Army Choir” este cel mai mare cor bărbătesc din Europa, el fiind format din nu mai puţin de 55 de persoane. Spectacolul va începe la ora 20.00. De precizat că spectacolul de duminică, din Capitală, este al doilea al acestui grup coral, după cel de Sâmbătă 8 octombrie ce va fi susţinut în municipiul Constanţa. Întrebat cum au ajuns ruşii să se oprească tocmai la orchestra giurgiuveană, prof. Perţanca ne-a spus: „Orchestra ce va acompania corul bărbătesc în cele două concerte a fost aleasă de către producătorul spectacolului , dar şi de către Centrul Cultural Rus din Capitală, care am înţeles că ne-a mai urmărit în diferitele noastre evoluţii atât pe scenele din Capitală cât şi în ţară… Valoarea instrumentiştilor noştri a fost se pare în cele din urmă definitorie pentru opţiunea acestora, lucru care ne onorează şi totodată ne obligă.
Cine sunt coriştii ruşi
Marele Cor al Armatei Roşii, este cel mai mare ansamblu artistic din Rusia. Data înfiinţării este considerată ziua de 12 octombrie 1928, atunci când a avut loc și primul concert pe scena Casei Centrale a Armatei Roşii.
Din palmaresul impresionant pe care Marele Cor l-a adunat de-a lungul existenţei sale merită evidenţiate câteva realizări de excepţie: în anul 2004, Ansamblul a susţinut un concert de neuitat la Vatican, primind binecuvântarea Papei Ioan Paul al II-lea. În 2007, Ansamblul Aleksandrov a concertat pentru N.A.T.O, chiar la sediul Alianţei Nord Atlantice de la Bruxelles.
Ce artist pofesionist in tara asta nu si-ar dori sa fie invitat macar o data in viata sa evolueze la cel mai inalt nivel. Pentru giurgiuveni a devenit demult posibil acest lucru prin tot ceea ce a facut si face acest OM,acest profesor si artist, VIRGIL PETANCA! Felicitari, Domnule Profesor!
Felicitări şi JOS PĂLĂRIA pentru giurgiuveni!