Așa cum v-am promis la momentul revenirii doamnei Carmen Miron Urîtu, ca director al APIA Giurgiu, am realizat un interviu incitant pe care vi-l oferim în această ediție a cotidianului  nostru.

Reporter: Când ați plecat din APIA și de ce, așa cum foarte mulți dintre aceia care nu știu povestea dvs. de viață, s-au întrebat?

Carmen Miron Urâtu: În august 2020 am plecat din APIA, pentru că am fost detașată la Teleorman, unde am condus Direcția de Agricultură a județului…

Rep: De ce ați fost detașată?

CMU: Întotdeauna pentru performanțele mele profesionale…! ( râde…) Pe unii i-au deranjat…!

 Rep: Da, așa se întâmplă la noi, întotdeauna…Când vrei să scapi de un om incomod, dar nu poți, pentru că e performant, îl detașezi sub pretextul ca și ăia de acolo să învețe din experiența celui proaspăt detașat/îndepărtat…

CMU: Când am plecat de aici  am mers în APIA Central, pe post de director de Direcți.  Am stat câteva luni, căci individa pe postul căreia eu eram detașată, ce era la rândul ei detașată în Minister ca director general, sub un ministru secretar de stat, n-a mai vrut să stea acolo și s-a întors la postul ei… și eu am rămas fără loc, drept pentru care m-au detașat cu acceptul meu , pentru o lună, în Minister după care, la rândul meu, am refuzat detașarea și am fost mutată tot pentru o lună la Teleorman.  Ulterior mi-au făcut prelungiri și prelungiri la prelungiri și tot așa…

 Iar acum s-a încheiat detașarea, însă eu nu mi-am mai dat acceptul să fiu în continuare detașată. Am venit pe locul pe care îl ocupasem prin concurs încă din 2006, fiind de fapt cea în prezența căreia s-a înființat instituția.  

 Rep: Câți ani aveți de activitate în domeniu, doamnă Director?

 CMU: Sunt 15 ani de când sunt în APIA (socotește în gând) …circa 20! Am ajuns director după, fix, 5 ani! ( pare a se lăsa cuprinsă de nostalgie). Am fost mai întâi șef contabil, dar fără să vreau. De fapt nici în APIA nu am vrut să vin, dar la insistențele unui om politic, am venit cu condiția să îmi dau demisia dacă nu mă descurc. Și uite așa am dat două examene la Minister…Știam regulamentele europene pe dinafară, căci eram pe câmpul de joc al unui meci de partid, pe atunci. Unii tocmai de asta au fost deranjați, că am intrat pe bune! ( Citesc o scânteie de satisfacție în ochii femeii din fața mea).

Odată cu reîntoarcerea  în APIA au fost voci care s-au grăbit să spună că le-am luat locul, dar nu știu ce loc puteam să iau și cui. Deocamdată colegii au o atitudine OK, față de mine… Voi vedea însă ce va fi mai târziu…( prind din zbor ironia din glasul femeii, dar nu reacționez în niciun fel).

 Rep: Echipa de aici a rămas aceeași pe care ați lăsat-o la plecare?

CMU: Între timp, adică după 5 ani și ceva, lucrurile s-au mai schimbat… Cinci ani,  cu excepția acelor câteva luni în 2019 ( ghicesc o urmă de durere și regret) Eram în concediu când m-au detașat…M-au promovat la Centrală. Am fost foarte supărată,  căci cel ce mi-a luat locul de director al APIA Giurgiu a pus femeia de serviciu să îmi strângă lucrurile din birou. Nu a mai avut răbdare o zi, două…Nu putea să conducă instituția dacă lucrurile mele erau acolo. La întoarcerea mea , însă eu ca un om binecresut, am dat telefon ca  să nu creez cuiva același disconfort ce mi-a fost creat mie…

La Teleorman a fost prima dată în cariera mea, când am avut ocazia să îmi iau la revedere de la colegi. A fost lecția vieții mele…N-am crezut că niște oameni pot plânge că plec. ( se simte o ușoară tulburare în glas)  A fost extrem de emoționant. În continuare sunt primari de comune din Teleorman care m-au sunat să mă întrebe când mă întorc…( râde din nou, cu vădită  mulțumire ). Acolo am avut o relație foarte  caldă cu toți. Am  ridicat instituția, după cum a recunoscut chiar unul dintre directorii din Minister. Mi-a spus că îi pare rău că plec, căci Instituția aceea a devenit vizibilă abia după ce am venit eu acolo. Ce poate fi mai frumos decât recunoștința oamenilor pentru ce ai făcut… (Așa este. Îi dau dreptate în sinea mea).

Știți cum e casa aia pe care o construiești și începi de la fundație. Dacă ai fundația bună, chiar dacă se mai strică pereții,  pe ici, pe colo, îi repari, căci se sprijină pe ceva trainic. În cazul APIA Giurgiu , cea de astăzi, nu pot să vă spun însă prea multe, căci  sunt abia revenită în peisaj…

 Rep: Veți relua probabil relațiile cu primarii de comune, cu fermierii, cu  instituțiile din domeniul agricol…

CMU: Bineînțeles, căci aici, în județ nu am avut probleme decât cu o singură persoană ( un flash îmi aduce în minte  animozitățile apărute între  Carmen Miron Urâtu și  primarul Cătălin Corbea, primul edil al comunei Prundu. Un scandal în care s-a cerut chiar capul femeii cu care stau astăzi față în față)

O persoană cu care am ajuns în cele din urmă la un proces pe care nu mi l-am dorit,  deși l-am câștigat. Nu era un proces în care cel acuzat eram doar eu, însă dorința celor ce dioreau să fiu îndepărtată era  ca procesul să fie  îndreptat doar împotriva mea! Nu o să încerc să dau niciodată în el ( schițează un zâmbet ce eșuează instant) pentru că eu dacă am stat odată cu cineva la masă nu pot să îi devin dușman, niciodată! E un principiu de viață de care nu mă dezic. Așa am fost eu educată…

Rep: Credeți că toți ar trebui să reacționăm la fel?

CMU: Nu înțeleg societatea asta în care trăim…M-am întrebat dacă eu sunt inadaptată  sau societatea este defectă…Știți că eu, prin plecările mele  am fost director la mai multe instituții. Am fost la APIA, am fost la Teleorman, ba chiar și în CECAR pentru o bucată de timp, am făcut consultanță… Ulterior m-am întrebat : Dacă rămâneam în CECAR, care era în privat, mi-ar fi fost mai bine?

 Rep: Ați văzut cum stau acum lucrurile atât în privat cât și în instituțiile statului, de ce ați ales statul?

 CMU: La momentul ăla am plecat din CECAR tocmai  pentru că  m-am îndrăgostit de APIA. A fost, dacă vreți, un fel de copil al meu. Am plecat cu ea de la zero. Nu era nimic când am venit…  Aveam o cameră  în Direcția Agricolă în care, la un moment dat,  nu mai aveau loc nici cei ce lucrau acolo. După care ne-am dus vis a vis , într-o clădire care era în paragină. Le-am spus colegilor : ”- Hai să zugrăvim !” Aveam un șef de Serviciu ce ulterior a ajuns director prin Minister , Ștefan Drăgan, care ne-a spus: ”  – Cum să intrați măi, acolo, că vă îmbolnăviți! Nu vă dați seama ce microbi sunt!”

 M-am enervat, am cumpărat vopsea lavabilă și m-am apucat de zugrăvit , După mine s-au luat și ceilalți… Eram tânără, aveam 31 de ani și eram plină de entuziasm…Dar să știți că astăzi aș face la fel… Era clădirea Curții de Conturi.  Am făcut contract cu ei  și când tocmai pregătisem documentele ca să le semnăm, m-a chemat ministrul secretar de stat să îmi spună să renunț la clădire. Era undeva în luna noiembrie, venise iarna, iar noi fetele aveam toate probleme urinare, căci dacă mergeai la veceu pe frigul ăla nu aveai cum să rămâi întreg.

Atunci i-am spus: ”- Îmi pare rău Domnule Ministru, dar eu nu o să renunț niciodată la clădirea aia. Dacă vreți schimbați-mă,  dar este decizia mea la care țin. AFIR-ul nu avea clădire și credeau ei că au găsit sediul potrivit. Am luat-o atunci pe fiecare stradă încercând să dau peste  un spațiu gol pe care să-l ocupe AFIR-ul.  Am căutat în toate casele private sau în cele  de stat pe care ar fi putut să le ocupe instituția. Și așa le-am obținut clădirea, până la urmă de la cei cu Pădurile…

Rep: Sunteți o fire ambițioasă…Credeți că asta v-a adus satisfacții sau a fost un generator de lucruri mai puțin bune pentru dvs.?

CMU: Nu știu care este varianta cea mai corectă, ca om. Să fii ”profi”? Adaptabilitatea este o calitate, dacă stăm să ne gândim. Depinde însă la ce anume să fi astăzi adaptabil. De fapt aș întreba retoric, curajul este o calitate sau un defect?

Rep: Cred că depinde de context…! Și până la urmă, cu ce ați dori să vă reîncepeți activitatea în perioada următoare?

 CMU: Aș dori să recreez o echipă care să fie permanent în sprijinul fermierului, așa încât fermierul giurgiuvean  să poată să considere că APIA este oricând un partener de nădejde. Așa cred eu că ar trebui să funcționăm de acum încolo…

Acesta a fost dialogul cu Carmen Miron Urâtu, un destin, o femeie, un director care de multe ori a devenit incomod atât pentru pentru unii politicieni cât și pentru anumite grupuri de interese, dar care a știut să treacă de fiecare dată, peste  toate aceste obstacole, fără resentimente, impunându-se mereu oriunde a fost, ca un specialist care demonstrează  tot timpul că știe și că poate să se reinventeze atunci când realitățile vieții îi solicită acest lucru.

 (Florian Tincu)