Leo Iorga a murit astăzi, la vârsta de 54 de ani, după o luptă de 8 ani cu cancerul. Vestea tristă a fost confirmată de colegul său de trupă, Adrian Ordean.

„Acum 5 minute, colegul meu de trupă LEO IORGA a plecat spre o lume mai bună… DUMNEZEU SĂ-L IERTE. Va rămâne în inimile noastre pentru totdeauna”, a scris Adrian Ordean, pe Facebook.

În ultima perioadă, starea de sănătate a lui Leo Iorga se agravase, iar artistul a ajuns la spital recent, în urma unor complicații aduse de o pneumonie care a recidivat. „A revenit o pneumonie care credeam că s-a stins, în august o făcuse, când s-a operat la picior. De atunci el n-a mai putut să meargă. Am început voiajul prin spitale, să spunem, la Urgențe, la Marius Nasta, Sf. Luca. Din 12 august am umblat numai prin spitale”, a explicat Paula, pentru Ciao, potrivit Spynews. Ultimul concert al lui Leo Iorga Ultimul său concert, unul ce va rămâne în istoria muzicală românească,  a fost pe 20 septembrie a.c., când, sfindând greutatea bolii, din scaunul cu rotile în care l-a condamnat ultima operație, solistul a făcut audiența prezentă la spectacolul de la Arenele Romane să împietrească de emoție, la auzul refrenului pe care vocea sa l-a făcut nemuritor: „După ani și ani mă voi întoarce/După ani și ani sigur voi veni/ După ani și ani vom fi împreună din nou/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând”

A avut curajul să părăsească rezerva de spital pentru a cânta în memoria lui Teo Peter și alături de care ne place să credem că s-a înălțat.

Lupta pentru viața solistului a cărui voce, în peste 30 de ani de activitate muzicală, a dat viață unor melodii precum:  „Singur în noapte”, „Trenul pierdut”, „Să te gândești la mine”, „Toamnă în sufletul meu” ori „Povestiri din gară” (editate sub populare titulaturi precum Compact ori Cargo), a durat nouă ani.

Leo Iorga suferise mai multe intervenții chirurgicale

Perioadă cu suișuri și coborâșuri, cu mai multe intervenții chirurgicale, la plămâni, cap, picior, chimoterapii și recuperări, dar după fiecare încercare s-a întors pe scenă, ducându-și legenda mai departe. În luna februarie 2019, familia făcuse un apel de strângere de fonduri, după ce au aflat ca boala de care suferea Leo Iorga, cancerul, recidivase, fiind necesar un tratament la Centrul de Tratament Oncologic Hamburg.