O jumătate de kilogram de bijuterii, găsite într-un autocar ce se întorcea din Turcia

0
365

Duminică, 4 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din I.P.J. Giurgiu, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică de la Poliția Municipiului Giurgiu,  au  oprit pentru control, în jurul orei 3.00, noaptea, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, un autocar care efectuează curse pe relația Turcia-România.

În timpul controlului, în interiorul  acestuia au fost identificate mai multe bijuterii din metal galben și argintiu și bunuri susceptibile de contrafacere, pentru care nu existau documente de proveniență.

Mijlocul de transport a fost condus la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din I.P.J. Giurgiu, unde a fost supus unui control detaliat în urma căruia au fost identificate mai multe colete, ce conțineau articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce poartă însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute, ce aparțineau unui cetățean, cu dublă cetățenie – turcă și română, în vârstă de 25 ani.

Totodată, asupra acestuia a fost descoperită cantitatea de 408,73 grame bijuterii din metal de culoare argintie și 49,53 grame bijuterii din metal de culoare galbenă.

Bărbatul ce le poseda a declarat polițiștilor că bunurile și bijuteriile îi aparțin, fiind achiziționate din Turcia în scopul de a le comercializa pe teritoriul României.

Produsele susceptibile de a fi contrafăcute au fost indisponibilizate de către polițiști în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare iar cantitățile de 408,73 grame bijuterii metal de culoare argintie și 49,53 grame bijuterii metal de culoare galbenă au fost confiscate prin aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 lei, pentru desfășurarea fără autorizație a operațiunilor cu metale prețioase și pietre prețioase.

Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate se ridică la suma de 22.000 lei.

(Jurnal)