O giurgiuveancă a escrocat o băcăuancă, de 80.000 de lei, folosind metoda denumită ”Generalul american”! Noua escrocherie care lasă fără bani, femeile singure!

0
559

Ultima escrocherie născocită de șarlatani poartă numele generic de ”Generalul american”! Recent o giurgiuveancă a folosit această metodă pentru a escroca o tânără din județul Bacău.

Escrocii ce folosesc această metodă se bazează pelipsa de experineță a victimelor  care, de regulă, nu au prea multă experienţă în sistemul  online.

Metoda ”generalul american”a fost inventată de infractorii care și-au dat seama că pot specula la maximum singurătatea femeilor trecute de o anumită vârstă. Ea seamănă cu cea cunoscută sub denumirea de ”lover boy”, însă totul se petrece de data aceasta în mediul virtual.

Victimele sunt contactate la început de escroci care pretind că au funcţii importante în armata americană.

 După ce le  câştigă încrederea, celor contactaţi escrocii le promit  relaţii amoroase trainice, ce le-ar putea aduce o serie de beneficii. La scurt timp însă încep şi cererile de împrumuturi din partea escrocilor, sub diferite pretexte.

În cazul de față, potrivit organelor de poliţie, femeia din judeţul Bacău a trimis cei peste 80.000 de lei în decursul a două săptămâni, în patru tranşe, la cererile persoanei care a contactat-o.

Ulterior poliția a descoperit că  generalul  nu era chiar un general american, ci o femeie de 37 de ani, din judeţul Giurgiu.

„Ulterior, aceasta ar fi remis suma, sub diferite forme, către alte persoane, în conturi din Nigeria”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, citat de Agerpres.

Poliţiştii au percheziţionat, zilele trecute , casa femeii  din  Giurgiu de unde au ridicat mai multe probe.

Sumele câștigate de escrocii sentimentali sunt uriașe și de  cele mai multe ori ele ajung în țări considerate paradisuri fiscale. Metoda  presupune jucarea unui rol mai bine decât o face un actor.

Totul se desfășoară pe rețelele de socializare, iar cei care seduc femeile vulnerabile profită de prezența militarilor străini în țara noastră.

Oamenii legii spun  că  multe din femeile păcălite, preferă să păstreze deziluzia pentru ele, fără a face însă plângere penală.

(Jurnal)