În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02:04, s-a dat alarma: un incendiu izbucnise la o casă în localitatea Goleasca. La incendiu au intervenit Garda Roata de Jos cu 1 ASAS și ISU Teleorman – Detașamentul de pompieri Videle cu 1 ASAS și o autocisternă.

La sosirea echipajelor la fața locului incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului, fără posibilități de propagare. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Câteva minute mai târziu, telefonul 112 a sunat din nou, anunțând un incendiu la un autoturism, în localitatea Bila, comuna Schitu.

La sosirea echipajului de la Garda Mihăilești la fața locului arderea era generalizată. Nici în acest caz nu au fost înregistrate victime.