Decesul tragic al designerului vestimentar, Răzvan Ciobanu cade,  de la o zi la alta, în derizoriu, cauza fiind gloata de comentatori și scormonitori de povești cât mai fanteziste privind   orele de dinaintea decesului. Care mai de care își dă cu presupusul, deși știm cu toții că varianta reală este cea pe care o vor constata anchetatorii. Paradoxul e acela că pe aceștia nu îi întreabă nimeni… 

Sindromul Elodia se manifestă, iată, din nou,  ca de fiecare dată când vreun VIP dispare în condiții suspecte. De data aceasta nu mă voi alătura  celor care doresc să desfacă firul în patru, în acest caz,  ci voi încerca să înțeleg gestul celor câtorva locuitori din zona tragicului eveniment care, în timp ce organele de anchetă măsurau de zor la locul accidentului, așternând pe hârtie tot felul de ipoteze, ei culegeau resturile mașinii făcute zob. Și, atenție!, acest lucru se întâmpla în chiar a doua zi de Paști!?

 Cât de  păcătos poate fi cineva  pentru ca, în timp ce doi părinți își jelesc fiul, ei să caute disperați prin boscheți, niscaiva faruri, șuruburi sau fel de fel de componente ale mașinii, dislocate la  impactul cu copacii… Cât de defect trebuie să fii, ca să te bucuri că din moartea cuiva ai putea să te alegi și tu cu ceva, vânzând duminică, la târgul de vechituri sau amatorilor de chilipiruri auto,  o bucățică din bestia de fier la volanul căreia  a murit Răzvan Ciobanu.

Într-o comunitate de enoriași habotnici, cu siguranță că asemenea indivizi, după ce ar fi fost lapidați cu pietre, ar fi fost alungați din mjlocul lor pentru vecie. Ce să caute într-o biserică cineva care, în loc să aprindă o lumânare, rostind creștinescul:  ”Dumnezeu să-l ierte!”, bâjbâie cu ochii holbați printre bozii, cu speranța că va găsi ceva ce i-ar aduce câțiva lei în buzunar. Aceasta oare să fie  emoția pe care o încearcă, unii dintre noi, când prin preajmă își face simțită prezența moartea?

Nu o dată am citit știri despre accidente în care autocamioane pline cu marfă (navete cu bere, fructe, păsări, haine, cu medicamente etc. ) au fost victimele hoților. În loc ca cei din preajmă să le ofere un prim ajutor  conducătorilor auto, răniți și în același timp păgubiți, sau să îl ajute pe acesta să strângă obiectele împrăștiate pe șosea, ”vânătorii” de incidente rutiere  se năpustesc în haită, ca niște hiene înfometate,  să prăduiască tot ce le cade la mână. Așa  s-a întâmplat și de data aceasta, în cazul designerului Răzvan Ciobanu.

Câțiva dintre cei ce au venit în fugă la locul accidentului, după ce știrea a  devenit publică,  au sperat să găsească ceva care să le aducă ceva în buzunare.

Deși îi aud, în ultimul timp, pe tot mai mulți spunând că merg, măcar din când în când, la Biserică, sunt puțini  cei care chiar au învățat ceva din lecția pe care ne-o dă creștinismul. Lecția predată de Iisus, nouă oamenilor,  în săptămâna Patimilor, deși această sărbătoare se repetă an de an.

Goana după ”arginți”, după cum constatăm, este mai mare decât dragostea pentru semeni, sau măcar regretul pentru dispariția lor. Pentru unii este tot mai cert faptul că o aripă de Range Rover contează mai mult decât un simplu gest de condescendență. Iată de ce nu pot să închei rândurile de mai sus decât exclamând la rândul meu,  cuvintele lui Pilat din Pont: ”Ecce Homo”! , cu speranță că cineva va învăța ceva din sinistrul  acestei  povești.

(Florian Tincu)