
Începând de joi, 27 ianuarie, mandatul de prefect al județului Giurgiu al doamnei Aneta Matei a încetat, odată cu publicarea deciziei premierului în Monitorul oficial.
Totodată, în aceeași publicație, a fost făcut anunțul cu privire la numele înlocuitorului acesteia. Este vorba despre Florentina Stănculescu, susținută de către organizația Giurgiu a PSD.
La predarea mandatului, Aneta Matei a transmis presei giurgiuvene un mesaj de mulțumire: „Mandatul meu de prefect al județului Giurgiu s-a încheiat astăzi!
Doresc să vă mulțumesc din suflet pentru o foarte bună colaborare! Mulțumesc pentru înțelegere și răbdare, a fost prima mea colaborare cu presa și am venit fără nicio experiență în acest domeniu. Dar plec cu foarte multe lucruri învățate de la dumneavoastră și vă mulțumesc încă o dată!”.
Instalarea Florentinei Stănculescu are loc vineri, 28 ianuarie la ora 13,00.
(Ana Lincă)