AcasăActualitateNoul an școlar la Clejani a început cu solemnitate: Imnul Național și...

Noul an școlar la Clejani a început cu solemnitate: Imnul Național și discursuri oficiale la deschiderea festivității

Astăzi, 9 septembrie, la Clejani, a avut loc deschiderea oficială a noului an școlar 2024-2025, marcată printr-un eveniment plin de emoție și tradiție.

Festivitatea a început cu intonarea Imnului Național, urmată de discursurile oficialităților prezente, printre care primarul localității, senatorul Toma Petcu și inspectorul general al județului Giurgiu, Ghimpețeanu Ion.

Primarul localității Clejani a deschis evenimentul cu un discurs de mulțumire adresat invitaților de onoare, menționând importanța prezenței senatorului, Toma Petcu, și a inspectorului general al județului, Ion Ghimpețeanu. El a subliniat realizările școlii profesionale din Clejani, singura de acest fel din județul Giurgiu la nivel de comună, cu patru discipline și 870 de elevi.

Totodată, primarul a evidențiat reabilitarea completă a celor nouă locații școlare și aportul Inspectoratului pentru dotarea cu cinci microbuze școlare. „Anul acesta avem 870 de elevi și toate cele nouă locații de școală au fost reabilitate. Mulțumesc domnului inspector general pentru sprijinul oferit, în special pentru cele două mașini donate anul acesta”, a spus primarul, remarcând totodată și problema lipsei de șoferi. Un alt aspect important adus în discuție a fost sprijinul Consiliului Local, care a oferit rechizite și ghiozdane pentru toți elevii, precum și continuarea programului „Masa Caldă”, susținut de Consiliul Județean.

Inspectorul general al județului, Ghimpețeanu Ion, a vorbit cu emoție despre debutul noului an școlar și despre importanța educației în comunitatea Clejani. Acesta a menționat progresul școlii din Clejani, care a înregistrat o creștere semnificativă a rezultatelor școlare, în special la Evaluarea Națională, unde procentul de promovabilitate a crescut de la 50% la 70%. „Acest salt de 20% este cu adevărat meritoriu, mai ales având în vedere condițiile economice dificile din care provin mulți elevi. Felicitările mele merg atât către cadrele didactice, cât și către primar pentru sprijinul constant oferit școlii”, a declarat Ghimpețeanu.

De asemenea, senatorul Toma Petcu a reiterat importanța educației ca „motor al dezvoltării județului”, mulțumind autorităților locale pentru implicare și promițând că, în calitate de viitor președinte al Consiliului Județean Giurgiu, va continua să susțină educația în comunitățile locale. „Vreau să fac un apel la părinți să susțină educația copiilor lor. Școala este pilonul de bază pentru a le oferi o șansă în viață”, a spus senatorul Petcu.

Festivitatea a continuat cu sfințirea grădiniței recent renovate, un proiect disputat timp de nouă ani în instanță, dar încheiat cu succes, și cu intrarea elevilor în clase, pregătiți pentru un nou an școlar plin de provocări și oportunități.

(Carmen JIPA)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!