Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, recent, că o măsură pe care vrea să o ia, după aprobarea cifrei de şcolarizare pentru anul viitor, este limitarea numărului de elevi dintr-o clasă la 25.

„Şcolile din România se depopulează, este o realitate tristă. Sunt copii din ce în ce mai puţini în şcolile din România. Şi atunci trăim următorul fenomen: şi datorită faptului că şcoala românescă este polarizată, adică sunt şcoli cu performanţe foarte bune, pot intra în orice competiţie fără să ne temem că vom pierde, şi şcoli cu performanţe slabe, părinţii fac o presiune extraordinară pe şcolile bune. Ceea ce este foarte normal pentru că orice părinte şi-ar da copilul la o şcoală bună. Şi-atunci suntem în situaţia în care în şcolile în care se depopulează să avem puţini elevi şi să avem foarte mulţi elevi, 30-35 de elevi în clasă, în şcolile foarte bune. Încercăm să găsim soluţii în aşa fel încât să nu mai ajungem aici. Şi-am început de acum pentru că în curând, vom avea probabil săptămâna aceasta cifra de şcolarizare pentru anul următor aprobată, sper să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă. Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învăţământ şi după părerea mea este absolut necesară”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea Tv.

Ministrul Educaţiei a spus că denumirea clasei pregătitoare se va schimba în clasa I, din 2020, existând în acest sens o lege în vigoare deja, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Tot din toamna anului viitor, învăţământul obligatoriu va fi extins, învăţământului obligatoriu adăugându-i-se ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani de liceu.

Ministrul a precizat că şi această lege este în vigoare şi va fio aplicată gradual, începând din anul 2020, adică din toamna anului următor.