Senatorii şi deputaţii din Comisiile de buget-finanţe au dat luni aviz pozitiv candidaturilor lui Ilie Sârbu – pentru funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi şi candidaturii lui Niculae Bădălău (PSD) – pentru funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, informează Agerpres. 

Niculae Bădălău a obținut  294 de voturi pentru și 55 împotrivă.

Curtea de Conturi este instituția care administrează resursele financiare ale statului și ale sectorului public. Numai anul trecut, bugetul instituției a fost de 363 milioane de lei.

Ilie Sârbu a fost validat pe locul rămas vacant prin demisia lui Nicu Marcu, pe durata rămasă a mandatului început cu data de 15 octombrie 2014, potrivit Hotărârii Parlamentului nr 28/2014 privind numirea unor consilieri de conturi şi a unui vicepreşedinte la Curtea de Conturi, potrivit raportului comisiilor de specialitate.

Au mai primit avizul parlamentarilor comisiilor de buget; pentru funcţia de consilier al Curţii de Conturi: Sorin Lazăr, Ion Călin, Claudia Boghicevici (pentru un mandat de 9 ani, începând cu 15 octombrie 2020), Dezso Csongor – Attila, Adrian Popa. Au existat 16 dosare retrase. Cei şapte candidaţi avizaţi luni de comisii au fost validaţi marţi, în şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

(Jurnal)

.