AcasăActualitateMoment important în comuna Florești Stoenești: Primarul comunei, Costel Dumitru, i-a...

Moment important în comuna Florești Stoenești: Primarul comunei, Costel Dumitru, i-a premiat pe dascălii școlilor din localitate!

La finalul săptămânii trecute prefectul județului Giurgiu, prof. Ion Ghimpețeanu, la invitația primarului comunei Florești Stoenești, Constantin Dumitru a participat la un eveniment deosebit,  în cadrul căruia  primul  edil al localității și-a exprimat recunoștința față de dascălii care au format, cu profesionalism și dăruire, generații întregi de cetățeni ai acestor locuri…

Cu această ocazie primarul comunei ne de-a declarat:

„A fost un moment emoționant, în care edilul și-a exprimat recunoștința față de dascălii care au format generații întregi cu profesionalism și dăruire.

Prin această distincție, comunitatea le-a oferit recunoașterea cuvenită pentru întreaga activitate desfășurată în slujba educației.

Le transmit respectul și aprecierea mea pentru devotamentul și impactul pe care l-au avut asupra atâtor generații de elevi.”

La eveniment au participat, europarlamentarul, Dan Motreanu, parlamentarii de Giurgiu, Aneta Matei, Gabriela Horga și președintele Consiliului Județean Giurgiu, Toma Petcu.

Un gest de mare prețuire ce ar trebui urmat și de alți primari, generațiile de mâine, educate de aceste cadre didactice, fiind în cele din urmă, viitorii lor alegători!

(Florian Tincu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
16.7 ° C
16.7 °
16.7 °
57%
1m/s
83%
mar
26 °
mie
27 °
J
25 °
vin
27 °
S
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!