Trupul neînsuflețit al fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a fost deshumat luni dimineață, în urma deschiderii unui dosar penal in rem privind circumstanțele morții sale, a anunțat Parchetul.
Măsura extremă a fost dispusă pentru a clarifica suspiciunile apărute în legătură cu posibile urme de violență și alte aspecte sensibile din ultima perioadă a vieții fostului demnitar.
Potrivit anchetatorilor, necropsia va stabili dacă pe corpul Rodicăi Stănoiu există urme recente de lovituri, dacă acestea au fost produse intenționat sau accidental și dacă ele au fost sau nu consemnate în documentele medicale ale spitalelor unde a fost internată anterior. În paralel, procurorii au solicitat și o analiză toxicologică, care va fi coroborată cu tratamentele medicale prescrise sau cu eventuale afecțiuni de care suferea fosta ministră.
Surse judiciare indică faptul că se verifică inclusiv ipoteza afectării discernământului, dar și posibile elemente ce țin de viața personală și patrimonială a acesteia. Anchetatorii analizează dacă există un testament, când a fost întocmit sau modificat și cine sunt persoanele îndreptățite să se înscrie la succesiune.
Procurorii au stabilit că decesul Rodicăi Stănoiu a survenit la domiciliu, după externarea din spital. În acest context, ancheta ia în calcul inclusiv varianta unei ucideri din culpă, dar și posibile fapte conexe, precum accesarea ilegală a unui sistem informatic.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a transmis că „au fost administrate probe care au evidențiat necesitatea unor cercetări amănunțite privind ultima perioadă a vieții victimei, suspiciuni legate de urme de violență și alte aspecte relevante”. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca detalii suplimentare să fie oferite public atunci când ancheta va permite.
Reamintim că Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul Adrian Năstase, a încetat din viață pe 3 decembrie, la vârsta de 86 de ani. Cu doar câteva zile înainte de deces, aceasta fusese internată la Spitalul „Alexandru Obregia” din București, prezentând urme de lovituri pe corp, fiind ulterior externată pe semnătura partenerului său.
Ancheta este în plină desfășurare, iar cazul ridică semne de întrebare majore cu privire la una dintre cele mai controversate figuri ale justiției românești post-decembriste.


