Prezentă la cea mai recentă conferință de presă a social-democraților giurgiuveni, Mirela Delea declara, în fața jurnaliștilor prezenți:

Ne aflăm sub semnul pandemiei de coronavirus, declarată de OMS. Chemăm la responsabilitate, atât pe românii care locuiesc în România, cât și din Diaspora, pe care îi îndemnăm să respecte cu strictețe recomandările instituțiilor abilitate, și să ia aminte la sfaturile apărute în toate mediile: on-line, presa scrisă, televiziuni, în vederea preîntâmpinării răspândirii acestui virus. Suntem în momentul în care trebuie să transmitem un mesaj pozitiv și să îndemnăm la calm, pentru că orice agitație poate duce la o panică generală, cu rezultate dezastruoase. Am vrea să luăm în calcul o corectă informare a populației, mai ales că în mediul on-line au apărut încă de ieri (n.r. miercuri, 11 martie), știri false, conform cărora patru medici de la Institutul „Matei Balș” și-ar fi dat demisia, lucru infirmat de conducerea Institutului. Dar o stare de panică deja se crease. Românii au dreptul să fie corect informați, au dreptul să primească recomandări cu privire la simptomele și la cele două forme ale acestei boli (S – mai puțin agresiv și L – forma mai agresivă), dar au și obligația să respecte aceste recomandări. Am fost avertizați încă de acum o lună, dar avertismentul a fost luat în derâdere, Guvernul neavând disponibilitatea luării de măsuri. 

Trebuie să înțelegem că prioritatea zero este sănătatea populației, protejarea tuturor oamenilor. A guverna o țară nu înseamnă a-ți urmări interesele proprii. Din fericire și unii adversari politici ai PSD au ajuns la concluzia că acum este mai bine să mergem pe sloganul „Sănătate, nu anticipate”. De altfel, PSD a lansat un plan de măsuri pertinente, plan ce va sprijini economia și societatea românească pentru limitarea extinderii coronavirusului”, a mai precizat Mirela Delea. 

(Jurnal)