Apropierea marii sărbători a Sfintei Marii, le aduce aminte unora dintre aleși că acolo sus cineva ne veghează , așteptând din când în când și câte un gest de credință și supușenie … Așa se face că vineri, câțiva dintre miniștri cabinetului Tudose au luat o pauză de la treburile dregătoriei țării și au purces într-un scurt pelerinaj la Târgoviște, la Catedrala Mitropolitană, acolo unde se sărbătorea, ca în fiecare an, o mare sărbătoare religioasă închinată Sfântului Nifon.
Conform Agerpres, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc s-a închinat și a pupat moaștele Sfântului Nifon alături de alți trei colegi ai săi: Adrian Țuțuianu (Ministrul Apărării), Rovana Plumb (Fonduri), Mihai Fifor (Economie) .
Potrivit Gazetei de Dâmbovița vizita celor patru membrii ai Executivului nu a fost primită deloc cu ochi buni de participanții la pelerinaj din cauza faptului că pentru ca aleșii să ajungă în condiții bune la locul evenimentului , în Targoviste au fost impuse restricții de trafic, fapt ce a îngreunat circulația.
(Jurnal)