Alte proteste de amploare sunt anunţate în acest week-end în marile oraşe ale ţării…
Mii de oameni au răspuns la apelul lansat pe reţelele de socializare şi au ieşit, din nou, în stradă, joi seara , pe străzile capitalei şi în alte opt mari oraşe ale țării. Ei s-au declarat revoltaţi de votul de luni al Senatorilor, care au respins cererea procurorilor anticorupție privind încuviințarea începerii urmăririi penale a lui Gabriel Oprea, în legătură cu moartea polițistului Bogdan Gigină.
Protestul de joi seară a fost numit de internauţi ”Oprea, ești cercetat, trebuie să fii judecat!” El a început la ora 18,00 şi la ora 23. 00, cetățenii Capitalei se mai aflau încă în stradă după cum se precizează pe pagina de Facebook a evenimentului.
Protestatarii în număr de circa 3.000, au dorit să precizeze încă de la început reprezentanților mass media, aflați la locul desfășurării evenimentului, că pentru Gabriel Oprea nu s-a cerut reținerea, arestarea sau altă măsură preventivă.
S-a cerut doar accesul liber al Justiției pentru a se putea stabili conform normelor statului de drept și ale democrației dacă este sau nu vinovat. PSD și acoliții lor au pus statul de drept între paranteze din nou, l-au ridicat pe Oprea deasupra legii. Poți să furi, poți să ucizi, poți să faci orice dacă ești parlamentar. Asta a decis Senatul, cameră superioară a Parlamentului, instituția fundamentală a democrației., au mai precizat câțiva din iniţiatorii protestului.
Se pare că mișcarea l-a mișcat pe Liviu Dragnea care ar fi cerut déjà revotarea în Parlament a accesului justiției pe dosarul de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. La protestul de joi seara a participat și tatăl polițistului motociclist, Bogdan Gigină, care s-a aflat tot timpul cu ochii în lacrimi. Mulțimea strânsă (câteva mii de cetățeni după aprecierea mai multor corespondenți de presă aflați la fața locului), a reușit în mai multe rânduri să străpungă cordoanele forțelor de ordine, strigând lozinci împotriva Parlamentului și mai ales a reprezentanților acestuia. Un grup de protestatari a aruncat la un moment dat cu hârtie igienică… Manifestanții au au blocat la un moment dat circulaţia în ambele sensuri pe Calea 13 Septembrie, potrivit celor de la news.ro.
„Nu Imunitate!”, „73 de indolenţi apără un impostor”, „Vrem dreptate”, „Alături de familia Gigină” sau „Egalitate în faţa legii”, sunt doar câteva din zecile de mesaje de pe pancartele menifestanților. Suntem aici ”să ne exprimăm public nemulțumirea că cei care ne conduc par a nu ne respecta. E rușinos, dacă nu ai nimic de ascuns, lasă-te cercertat”, a declarat actorul Marius Florea Vizante, prezent și el la protest.
Potrivit Realitatea, Ambasada SUA la București a reacționat dur după ce Gabriel Oprea a scăpat de urmărirea penală cerută de DNA: „Deşi nu comentăm cu privire la cazuri individuale, un principiu esenţial al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în fața Legii – ar fi spus reprezentantul acesteia .
(Jurnal)