AcasăActualitateMesajul vicepreședintelui PNL, Dan MOTREANU, cu ocazia Zilei Naționale a României

Mesajul vicepreședintelui PNL, Dan MOTREANU, cu ocazia Zilei Naționale a României

„Ziua Națională este sărbătoarea de suflet a tuturor românilor. Rememorăm cu preţuire şi respect actul istoric de la 1 Decembrie 1918, momentul în care idealul unirii a devenit realitate.

Marea Unire nu a fost un cadou oferit românilor, ci a venit după suferința grea din timpul Primului Război Mondial, când soldații români s-au sacrificat pentru idealul național. Să nu uităm că au fost momente cumplite, când teritoriul deținut de România era limitat la Moldova. Unirea părea un obiectiv imposibil, dar înaintașii noștri nu au renunțat.

Unirea Transilvaniei cu România, consfințită la 1 decembrie 1918 de Adunarea Națională de la Alba-Iulia, a încununat anul de grație 1918, după unirea cu Basarabia și unirea cu Bucovina, decise anterior. Marea Unire a fost posibilă și datorită unor personalități istorice precum Regele Ferdinand I, Regina Maria și premierul liberal Ion I.C. Brătianu.

Să ne gândim la toate aceste lucruri și să învățăm din suferința și patriotismul românilor care au realizat Marea Unire în urmă cu 105 de ani.

Ne apropiem de finalul unui an dificil, în care războiul de la granițele noastre a continuat, iar România nu a fost ferită de efectele sale. Criza energetică globală și creșterea prețurilor ne-au provocat numeroase probleme, dar începem să vedem semnele revenirii.

Avem acces la fonduri europene consistente. Dacă vom da dovadă de profesionalism și solidaritate, România poate depăși aceste crize combinate și își poate regăsi măreția obținută prin Marea Unire din 1918.

I-am adus pe frații noștri români de peste Prut mai aproape ca niciodată de integrarea europeană, mai aproape de România. Comisia Europeană recomandă începerea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La mulți ani, România! La mulți ani, români!”

(Dan MOTREANU, președintele PNL Giurgiu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
13.9 ° C
13.9 °
13.9 °
89%
1m/s
0%
J
28 °
vin
29 °
S
29 °
D
28 °
lun
27 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!