Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateMembrii Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu au adus în aceste zile, ”zâmbetul”...

Membrii Sindicatului din Penitenciarul Giurgiu au adus în aceste zile, ”zâmbetul” , alături de o sumedenie de daruri, în casele unor familii defavorizate din Giurgiu!

În perioada 3-13 aprilie s-a derulat  Campania umanitară intitulată „Oferă zâmbet”,   organizată de SNPP Giurgiu cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

”La inițiativa SNPP Giurgiu, membrii organizației sindicale s-au mobilizat pentru a aduce un zâmbet pe chipurile persoanelor care, pe lângă faptul că fac parte din categorii defavorizate, se confruntă cu diferite afecțiuni medicale și nu dispun de suficiente resurse materiale pentru acoperirea nevoilor de bază.

Polițiștii de penitenciare s-au implicat atât în identificarea celor 4 familii aflate în dificultate, cât și în colectarea de articole vestimentare, cărți, jucării și sume bănești, folosite ulterior pentru achiziționarea de produse alimentare, pe care în data de 13 aprilie le-au distribuit către o serie de alte persoanele nevoiașe din Municipiu.

Menționăm că la acțiunile de sortare a donațiilor, achiziție de produse și distribuire a ajutoarelor au participat o parte dintre colegii care s-au implicat activ în campanie.

Acest tip de acțiuni umanitare reprezintă o tradiție pentru SNPP Giurgiu, evidențiind încă o dată ideea că pentru a aduce bucurie în sufletele oamenilor nu este nevoie de un efort prea mare, ci de un strop de implicare, alături de dăruire și încrederea în puterea fiecăruia dintre noi, de a înfăptui lucruri bune.

Iată de ce noi, membrii SNPP, ne-am ales ca slogan: În primul rând, oamenii!

                   (Cătălina Mălureanu- vicepreședinte SNPP Giurgiu)

VREMEA

Giurgiu
câțiva nori
28.6 ° C
28.6 °
28.6 °
45 %
3kmh
11 %
joi
38 °
vin
35 °
sâm
36 °
Dum
38 °
lun
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!