AcasăActualitateMăsurile luate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu pentru protejarea elevilor din toate...

Măsurile luate de Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu pentru protejarea elevilor din toate școlile județului împotriva gripei!

În contextul reluării cursurilor începând cu data de 9 ianuarie 2023, cadrele Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu au sprijinit unitățile de învățământ în vederea desfășurării procesului educațional în condiții normale, având în vedere instituirea stării de alertă epidemiologică din cauza gripei. În acest sens, au fost desfășurate următoarele acțiuni:

a) desemnarea unei persoane responsabile pentru comunicarea permanentă cu D.S.P. Giurgiu;

b) comunicarea către unitățile de învățământ a măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul gripal, transmise de Ministerul Sănătății, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor;

c) informarea Ministerului Educației cu privire la orice situație excepțională din punct de vedere epidemiologic constatată în unitățile de învățământ;

d) realizarea unei situații statistice săptămânale cu privire la numărul de cazuri de gripă și viroze respiratorii înregistrate la nivelul unităților de învățământ din județul Giurgiu.

La nivelul unităților de învățământ preuniversitar din județul Giurgiu au fost luate  o serie de măsuri:

a) diseminarea către elevi și părinți sau reprezentanții legali ai elevilor/preșcolarilor a informațiilor cu privire la recunoașterea simptomelor de gripă sau alte infecții respiratori;

b) realizarea triajului zilnic în colectivitățile școlare, la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb;

c) asigurarea materialelor necesare școlilor pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor;

d) efectuarea dezinfecției periodice a spațiilor de învățământ pentru toate școlile din județul Giurgiu;

e) aerisirea periodică a încăperilor;

f) instruirea elevilor cu privire la comportamentul adecvat, în cazul manifestării unor simptome asociate cu gripa sau infecțiile respiratorii, astfel încât să fie evitată răspândirea acestora;

h) informarea elevilor, părinților sau a reprezentanților legali cu privire la necesitatea consultării medicului de familie la apariția simptomelor pentru stabilirea indicațiilor terapeutice, izolării și efectuării unor eventuale investigații suplimentare.

În continuare sunt semnalate însă cazuri de gripă în rândul elevilor din școlile localităților județului Giurgiu. Astfel, în săptămâna 25-27 ianuarie, la nivelul întregului județ au fost înregistrate, pe baza datelor comunicate de unitățile de învățământ, un număr de 15 cazuri de gripă (cu 4 mai puține față de săptămâna anterioară) și 72 de cazuri viroze respiratorii (cu 2 mai multe față de săptămâna anterioară).

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer senin
23.5 ° C
23.5 °
23.5 °
46 %
2.5kmh
5 %
sâm
39 °
Dum
38 °
lun
38 °
mar
36 °
mie
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com