
În perioada 26 aprilie – 01 mai 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure, în liniște și siguranță de Sfintele Sărbători de Paști. Polițiștii vor fi prezenți în stradă pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a patrimoniului acestora, precum și pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
De asemenea, pe lângă activitățile de asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, polițiștii vor fi prezenți și în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcașurilor de cult, precum și în locurile unde se desfășoară manifestări publice circumscrise Sfintelor Sărbători de Paști.
Totodată, în perioada Sărbătorilor Pascale și zilei de 1 Mai, vom suplimenta dispozitivele de polițiști în vederea creșterii numărului de patrule în stradă, vom fi prezenți pe principalele căi de comunicații având în vedere că se preconizează creșteri ale valorilor traficului rutier și vom utiliza la capacitate maximă aparatura radar și tehnica destinată depistării consumului de alcool și substanțelor interzise de către conducătorii auto.
Perioada sărbătorilor vine cu multă aglomerație, lume multă la cumpărături, plecări în vacanță. Este perioada propice pentru sezonul spărgătorilor de case și al hoților de buzunare de pe stradă, din magazine, din mijloacele de transport în comun.
Pentru această perioadă, vă recomandăm:
- Asigurați-vă locuința!
Plecarea de acasă este un bun prilej pentru ”meseriașii” în spargeri de locuințe să exerseze. Pentru a preveni astfel de evenimente, vă oferim o serie de sfaturi utile și ușor de urmat, ce pot da un plus de siguranță atunci când plecați de acasă:
Intrarea în locuință trebuie asigurată cu uși solide, metalice sau confecționate din materiale rezistente, care să fie prevăzute cu încuietori sigure. Dacă locuința se află la parter trebuie asigurată cu gratii la ferestre. Este bine ca sistemul de prindere al acestora să fie în interior pentru a nu da posibilitatea infractorilor să le desfacă;
La plecarea de acasă pentru perioade mai lungi de timp, cercul persoanelor care cunosc date despre plecare și perioada de timp în care nu e nimeni acasă este bine să fie limitat;
Trebuie lăsat la vecinii de încredere un număr de telefon unde puteți fi găsit. Este de evitat oferirea de informații despre vecini persoanelor necunoscute;
Sumele mari de bani nu se țin în casă, neasigurate. Nu e bine de lăsat impresia deținerii acestor sume sau a unor bijuterii de valoare;
La plecare se închid bine toate căile de acces în casă. Este bine ca locuința să fie asigurată cu un sistem de alarmă;
Dacă totuși spargerea are loc trebuie sunat la numărul unic de urgență 112 și trebuie așteptată sosirea polițistului. În acest timp nu trebuie atins niciun obiect din locuință și din apropierea ei. Nu este permis accesul altor persoane în încăpere (vecini, rude, cunoștințe).
Aveți grijă de buzunare!
Recomandăm ca portmoneul să nu fie purtat în buzunarul de la spate al pantalonilor, ci în buzunarul interior al hainei, asigurat cu nasturi sau fermoar. Portmoneul nu trebuie purtat în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoșă sau la vedere, ci în poșete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentației;
Este bine de evitat locurile aglomerate dacă aveți asupra dumneavoastră o sumă importantă de bani. De asemenea, trebuie să fiți atenți la persoanele care se dau drept prieteni și se prefac bucuroși de reîntâlnire. O „îmbrățișare” prietenească poate fi păguboasă;
Banii nu se numără pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jur. La efectuarea de plăți, nu trebuie scoși toți banii, ci numai suma de care este nevoie;
Hoți de buzunare există peste tot, indiferent că e vorba de copii, tineri sau bătrâni. În zonele aglomerate din piețe, bazaruri, gări, autogări, magazine trebuie acordată o atenție sporită banilor sau altor obiecte personale. Banii, actele personale și cheile apartamentului nu se păstrează în același loc;
În aglomeratei și în mijloacele de transport în comun, geanta nu se poartă pe umăr, ci poziționată în față și protejată cu mâna.
Când mergeți în zone aglomerate:
Dați dovadă de vigilență și atenție față de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră;
Asigurați-vă că persoanele din jur păstrează o distanță minimă față de dumneavoastră;
Dacă în aglomerație vă simțiți înconjurați de persoane dubioase, căutați să vă schimbați locul;
Când stați la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiți și nu permiteți să fiți înghesuit.
Pentru a evita actele cu violență, vă recomandăm:
Evitați consumul de alcool excesiv;
Nu vă faceți singuri dreptate;
Evitați discuțiile contradictorii pentru a nu genera un conflict;
Solicitați ajutorul autorităților dacă sunteți martorii unor comportamente antisociale.
Recomandări pentru pietoni și conducătorii auto:
Traversați numai prin locurile permise și după ce vă asigurați;
Când nu există trotuar, circulați pe partea stângă a drumului;
Nu conduceți autovehiculele sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise;
Folosiți centurile de siguranță – vă pot salva viața;
Adaptați viteza la condițiile traficului și păstrați distanța regulamentară în mers;
Nu folosiți telefonul și nu desfășurați alte activități în timpul mersului;
Asigurați–vă permanent mașina prin încuierea portierelor și închiderea geamurilor și a portbagajului – chiar dacă plecați doar pentru câteva minute. Riscați să rămâneți uimit de cât de repede au acționat hoții;
Nu lăsați bunuri la vedere în autoturism chiar dacă sunt sau nu de valoare. Majoritatea furturilor sunt favorizate de un astfel de comportament al proprietarului. Telefoanele mobile, sistemele de navigație, gențile/borsetele sunt vizate în mod special;
Alegeți cu grijă locul unde parcați. Este de preferat o zonă circulată, bine iluminată sau în spațiile cu supraveghere video. Aceste locuri oferă un mai mare nivel de siguranță.