Marți, 9 august, într-o ședință la Prefectura Giurgiu, primarii de localități și reprezentanții unor instituții de pe plan local, au abordat tema deficitului de personal didactic și nedidactic. Care au fost celelalte solicitări făcute primăriilor…
Primarii localităților din județul Giurgiu s-au reunit marți, 9 august, La Prefectura Giurgiu în cadrul unei ședințe de lucru pe tema debutului anului școlar 2022-2023. La ședință au participat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Giurgiu, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Vlașca” al județului Giurgiu, ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu și ai Jandarmeriei.
Au fost discutate, în principal, probleme legate de deficitul de personal didactic și nedidactic din județ, de insuficiența resurselor financiare, precum și o serie de alte aspecte administrative ce afectează calitatea activității educaționale, atât în mediul urban, cât și în cel rural.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție și cei ai Jandarmeriei Giurgiu au oferit asigurări în ceea ce privește continuarea implementării Planului teritorial comun de acțiune, în baza căruia sunt consemnate toate activitățile de menținere a pazei în școli, dar și cele de prevenire a actelor de violență în rândul elevilor, a consumului de droguri, coroborate cu acțiunile educaționale referitoare la siguranța rutieră.
Având în vedere că în această perioadă la instituțiile mai-sus menționate se fac angajări de personal din surse externe, s-a decis ca majoritatea persoanelor nou angajate să fie direcționate a-și desfășura activitatea, cu scopul asigurării ordinii și liniștii publice, în mediul rural, inclusiv în unitățile de învățământ.
O problemă delicată adusă în discuție a fost cea legată de obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu, pe care nu toate unitățile de învățământ din județ o dețin. În acest sens, reprezentanții ISU Giurgiu au solicitat primarilor de localități să facă demersurile necesare pentru obținerea acestor autorizații, asigurându-i de tot sprijinul instituțional rezolvării acestui scop.
Totodată s-a solicitat primarilor să transmită o adresă oficială către Prefectura Giurgiu, în cadrul căreia să precizeze, punctual, nevoile/problemele cu care se confruntă, ulterior această instituție urmâns a face demersurile necesare în scopul soluționării lor, astfel încât debutul anului școlar 2022-2023 să se realizeze în condiții optime pentru toți factorii implicați.
(Jurnal)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6
°
C
11.6
°
11.6
°
94%
2.4m/s
100%
S
12
°
D
13
°
lun
11
°
mar
10
°
mie
12
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
