Mariana Nedea este proaspăta câștigătoare a Trofeului Literar decernat în cadrul Ediţiei a X-a a Festivalului- Concurs Internaţional de creaţie literară (poezie) – „Grigore Vieru- Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”. 

Născută pe meleaguri vrâncene, la data de 12.06.1966, poeta este absolventă a Facultății de Drept București, în prezent activând profesional într-o instituție de stat ca referent de specialitate.

Este membră a Cenaclului literar ,,Luceafărul” din Giurgiu din anul 2014, debutând în Revista ,,Luceafărul” din Botoșani, cu poezia ,,Spontaneitate”.

A participat la multe concursuri de poezie, obținând premii și mențiuni.

A scris peste 15 volume de poezii, șase dintre acestea văzând lumina tiparului: ,,Simple fantezii”, „Arca lui Noe”, ,,Anotimpuri de poezie”, ,,Verde crud”, ,,Picanterii”, ,,Hipnotica stare” iar volumul ,,Sâmburi de migdale” se află în curs de editare.

 

„Primăvara dintre noi” este o creație care personal, mi-a atras atenția în mod deosebit.

 

„Te strâng în podul palmei, ațipit ,în iarna cu cercei anagramați,

Acum când peste noi a năvălit un munte de cocoși repudiați.

Prin carnea mea trec trenuri somnambule, vagoanele se mai opresc puțin…

Și mă trezesc mirate trei pendule, din somnul meu profetic, sibilin…

Tramvaie deraiate de pe sine, strivesc în mine gesturi imprudente,

Când mai alerg desculță către tine și te sărut pe guler și manșete.

Îți las amprente pe un colț de gură, cinci vânătăi ca ochiul unui lac.

Să simți și tu durere-n anvergură, să simți și tu arsură în stomac.

Rămân gravide pietrele de moară, cu peștii spadă ce rănesc pisici.

Și-ncep pe rând molarii să ne doară,de-atât nisip în bronhii de arici.

Pe limbile de șarpe bifurcate, se sting otrăvuri lente și fatale.

La streșini mor și-acum, nevindecate, fragmente mov din oase sepulcrale.

Amiaza-ncet se scurge pe o pantă, în somnul meu mă mai inundă ploi…

Și-n ochiul stâng revine ,aberantă, o nouă primăvară fără…noi!!!”

(Jurnal)