Sunt doi oameni care sunt foarte mult folosiți de către PSD în filial de la Giurgiu: unul este Florin Velicu și celălalt este acest Adrian Anghelescu – ne declara zilele trecute, liberalul Marin Anton, într-o scurtă convorbire telefonică.

În spatele acestui proiect nu stă de fapt Anghelescu. El este un simplu iepuraș, pus să agite spiritele ca să-i facă probleme lui Marian Măroiu. Din punctul meu de vedere cel care a muncit, mai bine de doi ani, pentru candidatura la Primăria Giurgiu, atât pentru partid cât și pentru el, a fost/este Marian Măroiu. Din punctul acesta de vedere PNL-ul ar avea o mare pierdere dacă nu l-ar desemna, căci altcineva nu se poate…

În percepția publicului, în orice sondaj , acum Marian Măroiu se află cu siguranță pe primul loc dintre liberali. Ce trebuie să știți este faptul că în spatele proiectului acesta al nostru, al liberalilor giurgiuveni, se află un alt proiecțel, făcut, așa ca la noi la Giurgiu, cu o echipă de candidați la Consiliul județean și Primăria Giurgiului.

Noi când am câștigat alegerile, eu la președinția filialei județene și Marian Măroiu la președinția filialei municipale, proiectul nostru a fost clar: Marin Anton – candidat la Consiliul județean și Marian Măroiu – la Primărie. În spatele oficializării unui astfel de proiect, astăzi, se mai află un alt proiect în care sunt doi oameni implicați, pe care dați-mi voie să nu le spun numele acum, dar va veni momentul să îi deconspir. Toate lucrurile acestea sunt manevrate din culisele PSD Giurgiu. La mine nu țineau scenariile astea , însă acum văd că ele au început să prindă contur. Totodată nu trebuie să omitem faptul că Florin Velicu este ținut ca director general al ADI de către PSD! Velicu face jocurile celor doi lideri ai PSD-ului. Atâta timp cât este susținut de PSD și mai este și secretar general al PNL Giurgiu, filiala noastră are o problemă mare, dar pe care probabil că și-o va rezolva în curând…a mai spus Marin Anton.

(Florian Tincu)