Reporter: – Domnule preşedinte, problemele programului de guvernare încep să iasă la iveală, şi aici vorbim, în principal, de lipsa resurselor financiare pentru asigurarea majorărilor salariale promise. Cum comentaţi dumneavoastră situaţia din acest moment, de la nivelul municipiului?
Marian MĂROIU: – De la bun început, programul de guvernare al PSD a fost aşa, un fel de joacă, cu promisiuni care de care mai puţin credibile. Din păcate românii, tot mai sărăciţi şi amăgiţi înainte, i-au crezut, într-un procent atât de ridicat şi au fost dispuşi să creadă orice fantasmagorie le-a fost servită în campania electorală. Au promis că vor mări salariile; într-adevăr, au mărit salariile din administraţia publică, dar aşa cum spuneam, nu au de unde să dea…Spuneam şi la conferinţele de presă la care am participat,că au „uitat” să şi acopere aceste majorări salariale. Degeaba dublează veniturile, dacă nu revizuiesc şi fondurile necesare. Pentru că în administraţiile publice, bugetele au fost, în general, „croite” pe salarii medii de 7- 8 – 10 milioane de lei vechi, şi acum, în urma deciziei guvernului, s-au dublat iar banii sunt aceiaşi. Clar că este foarte greu de susţinut această creştere. Ori, cele mai mari cheltuieli, în orice administraţie locală, sunt cele legate de salarii, al căror fond consumă chiar şi 70% din buget. Dar, când vii şi dublezi aceste cheltuieli, repet, e greu de crezut că nu se ajunge la colaps iar investiţiile se reduc aproape de zero. Astfel, ca primar, nu ai cum să mai duci la bun sfârşit programul pe care ţi l-ai propus şi pe baza căruia te-au ales oamenii.
Rep: – Să înţelegem că este un impediment şi faptul că aceste majorări, cel puţin la Giurgiu, au venit în cascadă, cu trei majorări succesive, în doar trei luni de zile…?
M.M: – În mod clar. Aceste măriri au fost impuse şi, aşa cum am mai spus, veniturile au rămas aceleaşi. Eu sper ca aceste concedieri despre care se tot vorbeşte să nu se întâmple, dar, din surse, pe care, de altfel, le aveţi şi dumneavoastră, se aude altceva. Din ce am auzit, ar fi vorba cam de vreo sută de persoane care vor rămâne fără loc de muncă, ceea ce este contrar ideologiei PSD, care se autocaracterizează ca fiind un partid al celor mulţi, săraci şi al celor care trăiesc din salariu. Este urât că se promite mult, chiar foarte mult, şi se face puţin, foarte puţin. Probabil că, în aceste zile, oamenii îşi vor da seama de toate minciunile pe care reprezentanţii acestui partid le-au spus în campania electorală cu unicul scop de a ajunge la putere şi, desigur, la finanţele publice.
Rep: – În afara creşterii gradului de sărăcie al municipiului, care ar mai fi repercusiunile asupra populaţiei (şi aici vorbim despre siguranţa cetăţeanului, despre creşterea timpilor de aşteptare pentru rezolvarea unor probleme etc)?
M.M: – În primul rând, e evident că într-o administraţie în care pierzi un om, cei care rămân trebuie să preia atribuţiile acestuia, iar problemele, în această situaţie, vor creşte. Nu ştiu cât ajută aceste concedieri, în a deveni un oraş şi o ţară europene ale secolului 21 dar e clar că şi aici sunt destule de spus. Din câte am înţeles, şi Direcţia Poliţiei Locale ar fi vizată de aceste reorganizări, astfel că ne putem aştepta la o scădere a siguranţei cetăţeanului. Aici cred că ar trebui suplimentat cu un sistem de monitorizare video, care să fie gestionat de poliţia locală, şi atunci poate că nu vor mai fi atât de multe probleme cum sunt astăzi. De aceea, vin şi spun clar că avem nevoie de acest sistem, pentru că în toate oraşele care se respectă există aşa ceva. Şi noi, ca oraş nu am avea niciun motiv să nu ne respectăm, de aceea cred că am putea implementa un astfel de sistem care ar veni, clar, în ajutorul cetăţenilor şi al celor care asigură ordinea şi liniştea publică.
Rep: – S-au gândit consilierii locali ai PNL la o propunere de proiect de hotărâre în acest sens, şi care ar fi şansele de reuşită, ţinând cont că au mai fost încercări în trecut, rămase, din păcate, fără rezultat?
M.M: – Am avut discuţii cu ei, şi vom iniţia un astfel de proiect de hotărâre care să asigure acest sistem de monitorizare care se practică în toată lumea, nu numai la noi. Am auzit voci, în trecut, care se plângeau că acest sistem încalcă intimitatea cetăţenilor, dar eu zic că nu trebuie să punem camerele ÎN curtea omului, ci pe străzile principale, printre blocurile unde ştim că sunt probleme, în parcuri…Eu, personal, nu cred că ne-ar strica un asemenea sistem de monitorizare. Acum, totul mai depinde şi de voinţa celor de la putere, pentru că nu este suficient ca noi să venim cu propunerea, trebuie ca şi ei să aprobe, să acceadă la ideea noastră. Cel mai important lucru, într-un oraş, şi asta ar trebui să fie toată lumea de acord, este, alături de curăţenie, siguranţa cetăţeanului, peste care nu putem trece.
Rep: – Vina acestor restructurări, reorganizări, unde ar trebui căutată: la nivel local, sau la nivel central?
M.M: – Eu cred că aceste pro-bleme au venit în primul rând de la nivel central. O parte de vină o poate avea şi administraţia locală, care nu a înţeles să îşi dimensioneze aparatul aşa cum ar fi trebuit, probabil făcând mai multe angajări decât ar fi trebuit. Dar ceea ce este rău în toată această poveste este că sunt oameni disperaţi, care, după o viaţă de muncă, în loc să îşi aştepte pensia, aşteaptă să intre în şomaj, ceea ce, după părerea mea, va avea un efect negativ asupra psihicului acestora. Dacă se credea, până acum, că cel care lucrează la stat, are, cumva, viitorul asigurat, iată că acum nici „statul” nu mai este o siguranţă pentru nimeni. Acum nu mai este o diferenţă, din acest punct de vedere, între a lucra în mediul privat şi cel de stat. Eu sunt permanent printre oameni, pe străzile municipiului, şi văd apartamente şi case goale, pentru că proprietarii le-au plecat în străinătate sau în oraşele mari pentru a-şi asigura traiul zilnic. De aceea, vă spun că în viitorul foarte apropiat oraşul nostru poate deveni unul fără speranţă, şi, după părerea mea, chiar dacă am avea investitorii „la uşă” va fi foarte greu pentru ei să găsească forţa de muncă necesară. Şi, dacă nu se iau măsuri cât mai rapid în perioada următoare, pentru a opri tot acest exod, riscăm să devenim un oraş „calamitat” din acest punct de vedere.
(A consemnat Anna Lincă)