Cu siguranță cele mai căutate produse din Piața Centrală în această perioadă sunt verziturile ce urmează a fi conservate pentru iarnă sub formă de murături.

Și aici enumerăm: gogonelele, ardeiul Kapia, gogoșarii, conopida, castraveții, varza roșie. La fel de căutate sunt și legumele din care vor fi pregătite zacusca și tocanele pentru cămara iernii: vinete, ardei roșu, morcov etc.

După cum ne spunea administratorul Pieței Centrale, Marian Pavel, produsele de anul acesta sunt sensibil mai scumpe decât anul trecut. Marfa însă este mai arătoasă și mai îndestulătoare decât în anii trecuți, mulțumită culturilor de legume produse acum, în marea lor majoritate, în solarii. Orientativ vă oferim câteva prețuri obținute de noi la sfârșitul săptămânii care tocmai s-a încheiat.
Ardei Kapia. ………4-5 lei/kg
Conopida.. ……    .3-5 lei/kg
Varză albă……. … 2-3 lei/kg
Varză roșie .         2,50-3 lei/kg
Ardei Kapia…… ..  4-6 lei/kg
Conopidă………… 4-6 lei/kg
Fasole verde-Fideluță 5-7 lei/kg
Roșii…………………  .. 5-7 lei/kg
Castraveți………   3,50 -4 lei/kg
Gogoșari…. ……. .5-6 lei/kg
Salată verde….. . 2,50 lei/buc
Ceapă verde…….. 1,50 lei/leg.
Ridichi…… …. …2 lei/leg.
Dovlecei……….0,50 -1 lei/buc.
Gogonele……… .2-3,50 lei/kg.
Struguri de masă.. 6-10 lei/kg
Struguri de vin…… .2-3 lei/kg
Norcovi………… ..3-3,50 lei/kg
Mărar……. ……….. …..1 lei/leg.
Pătrunjel….. .. . ………1 lei/leg.
Leuștean…….. ………..1 lei/leg.
Praz…………… 1,50- 2 lei /buc.
Mere….. ……………..2 -3 lei/kg
Vinete….. ………..2,50-3 lei/kg
Țelină……….2.50 – 3,50 lei/kg
Usturoi…………… .10-12 lei/kg
Fișcă (Ardei iute mic)    8 lei/kg
Cartofi………. .. 2,50-3 lei/kg

În continuare vă oferim o rețetă inedită ce va fi cu siguranță apreciată de cei care nu se împacă cu un proces laborios de conservare a verziturilor pentru iarnă.

Gogoșari în oțet, fără fierbere

5 kg gogoşari (cântăriţi cu tot cu cotoare), 1 l oţet, 500 gr zahăr, 10 linguri sare grunjoasă, 2 linguri boabe de piper.
Spălăm gogoşarii, le scoatem cotoarele şi îi tăiem fâşii. Punem gogoşarii într-un vas şi adăugăm zahărul, oţetul, sarea şi boabele de piper, potrivit caietulcuretete.com. Ingredientele nu le fierbem ca la reţeta clasică, ci se adăugă reci, ca atare. Amestecăm şi lăsăm circa 24 ore ca să îşi lase zeama. Din când în când amestecați. Nu vă speriaţi dacă iniţial va părea foarte puţin lichid, după 24 ore îşi vor lăsa zeama şi va fi suficient. Nu este nevoie să puneţi gogoşarii la frigider.  
Turnați gogoşarii cu tot cu zeama formată în borcane curate, sterilizate în prealabil. Înfiletați capacele şi depozitați borcanele în cămară, la loc răcoros.

(Jurnal)