Marcel Ciolacu s-a decis în sfârșit să candideze pentru funcția de președinte al României. El s-a adresat mai întâi partidului, „urmărind să-și asigure mobilizarea partidului”, după cum susțin analiștii.
PSD mizează la aceste alegeri prezidențiale pe implicarea liderilor locali, de la primari și până la consilieri județeni, de la președinți de consilii județene și până la lideri de organizație.
Interesant este că în ultimii 25 de ani, PSD a intrat de fiecare dată la pas în finala prezidențială, în competiția pentru Cotroceni, însă în mod inexplicabil a pierdut la o diferență mare de voturi. Acum situația lui Marcel Ciolacu este radical diferită, căci nu mai este vorba despre un președinte în funcție care să își apere mandatul sau care să intre în competiție pentru un al doilea mandat, ci va fi o competiție egală pentru toți candidații.
PSD vine în lupta pentru prezidențiale pe cai mari, având astăzi nu numai cei mai mulți primari din țară, ci și cei mai mulți președinți de consilii județene, cei mai mulți consilieri locali și cei mai mulți consilieri județeni.
Cu siguranță toți aceștia se vor mobiliza la urne pentru Marcel Ciolacu. Liderul PSD a dat acest prim mesaj către partid tocmai ca să arate cât de importanți sunt toți acești lideri din teritoriu…
Premierul Marcel Ciolacu a dorit să facă anunțul candidaturii sale la Cotroceni doar cu câteva zile înainte de congresul PSD ce va avea loc sâmbătă, 24 august, când va prezenta o listă de persoane, ce vor forma viitoarea conducere a partidului (prim vicepreședinți, vicepreședinți, secretarul general și alții).
Premierul în funcție își va alege dintre liderii PSD echipa cu care să meargă în perioada următoare, astfel încât partidul să fie mobilizat atât la alegerile prezidențiale cât și la alegerile parlamentare, sperând că, într-o conjunctură favorabilă, va ajunge la palatul Cotroceni sau cel puțin va rămâne la guvernare în următorii patru ani.
Dacă va rata Palatul Cotroceni, așa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, dar și guvernarea, atunci sigur viitorul politic al lui Marcel Ciolacu se va sfârși în luna decembrie a acestui an, după cum susțin analiștii politici.
Cu un program de dezvoltare a României explicat pe înțelesul tuturor, al oamenilor obișnuiți, privind administrarea țării pentru următorii 4 ani, Marcel Ciolacu încearcă „o cooptare a electoratului în actul de guvernare”.
„El are nevoie ca, pe lângă bazinul fidel și disciplinat al PSD – spun comentatorii politici -, „să atragă și un altfel de electorat, care să rupă voturi atât de la PNL, cât și de la USR și de la AUR”, partide în care se regăsesc principalii săi contracandidați. Pentru a câștiga alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu are nevoie să capteze voturi și din alte zone sociale.
Așa cum a făcut de ceva vreme încoace, Marcel Ciolacu va poza în această campanie ca liant social, solicitând imperios: „Gata cu dezbinarea României!” Asta pentru că, în toată cariera sa politică, Marcel Ciolacu a jucat rolul unui lider care unește, chiar și în interiorul partidului și ulterior, la palatul Victoria, din postura de prim ministru. „Asta va fi – mai spun analiștii – cartea pe care o va juca la alegerile prezidențiale, președintele PSD”.
Vom vedea însă ce se va întâmpla între cele două partide, PNL și PSD, până la momentul alegerilor, ele urmând să evolueze atât împreună cât și separat, până la mijlocul lunii decembrie, când se vor încheia alegerile parlamentare și toată România va trage linie și va vedea cine este noul președinte, cum se poate forma o nouă majoritate și cum va arăta noul guvern.



