Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o hotărâre privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear şi de recuperare, a condiţiilor şi modului de acordare, precum şi a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat.

Potrivit MApN, documentul, elaborat cu sprijinul structurilor de specialitate din MApN cu atribuţii în domeniul creşterii calităţii vieţii personalului şi al pensiilor militare, îmbunătăţeşte cadrul legislativ prin care se acordă unele drepturi pensionarilor militari.

Astfel, aceştia vor beneficia, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, de un număr de bilete de tratament balnear şi de recuperare în sistemul naţional reprezentând 5% din numărul pensionarilor aflaţi în plată la fiecare casă de pensii sectorială la data de 1 august a anului precedent.

Hotărârea de Guvern prevede, de asemenea, ca tratamentul balnear şi de recuperare să se efectueze, pe durata întregului an calendaristic, în staţiunile de interes naţional şi local, precum şi în staţiunile balneare şi balneoclimaterice din unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură.

În actul normativ sunt reglementate, totodată, condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către pensionarii militari pentru a beneficia de atribuirea biletelor de tratament balnear şi de recuperare, respectiv de decontare a costului acestora.

Referitor la modul de atribuire şi decontare, actul normativ stabileşte, printre altele, modelul cererii care trebuie depusă de solicitanţi în acest sens, precum şi condiţiile specifice şi punctajele aferente utilizate pentru ierarhizarea acestora.

AGERPRES