Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) au abordat într-o recentă întâlnire subiectul privitor la răspunderea magistraților. AMR și UNJR au susținut că orice discuție pe această temă trebuie să pornească de la analizarea cadrului legal deja existent, premisa susținută în mod repetat în spațiul public că nu ar exista o răspundere a magistraților fiind nefondată.
AMR a subliniat că, în ceea ce privește răspunderea penală, magistraților li se aplică același Cod penal ca oricărui cetățean. Magistrații condamnați pentru corupție au primit pedepse ridicate, fapt ce relevă pe deplin că magistrații răspund pentru faptele lor, se arată în comunicat.
La întâlnirea cu actualul ministru al Justiției, Florin Iordache au participat, din partea magistraților, Andreea Ciucă – președintele interimar al AMR, Mariana Croitoru – membru în Consiliul Director al AMR, Mădălina Afrasinie, Dana Gîrbovan – președintele UNJR, Iulia Craiu – membru în Consiliul Director al UNJR, procuror Constantin Sima – președintele Asociației Procurorilor din România.
(Jurnal)
RASPUNDEREA MAGISTRATILOR TREBUIE SA AIBA IN VEDERE SI ALTE ASPECTE CUM AR FI NEGLIJENTA IN SERVICIU, PLICAREA CU REA CREDINTA A LEGILOR SI ALTE ASPECTE CARE PREJUDDICIAZA INFAPTUIREA ACTULUI DE JUSTITIE.
Incorecta afirmatia!
1/Magistratii sunt protejati de cea mai puternica imunitate dintre toate categoriile de functionari publici: nu pot fi anchetati si trimisi in judecata fara acceptul CSM!!!
2/ Din prejudiciul de 54.5 mil. EUR suferit de Romania prin condamnarile la CEDO din cauza erorilor judiciare, judecatorii vinovati nu au platit niciun cent!!!
3/ Romania are cea mai proasta justitie din 41 de state din Cons. Europei / in 2015 increderea in justitie a scazut cu 13%/, in schimb magistratii au cele mai mari salarii relative (raport indemnizatii : salariul mediu pe tara = 4.4) din toate cele 41 de state din Cons Europei !!!!
Haita asta de cetateni in robe negre lupta acum cu disperare ca sa nu cumva sa apara vreo lege ca sa raspunda si ei de faptele lor!!!
Sintagma ”SUSPICIUNE REZONABILA” nu se aplică în mod corespunzător raportat la răspunderea pentru rechizitoriile procurorilor și sentințele judecătorilor. Abia atunci vom avea o justiție corectă când o să răspundă si aceștia pentru greșelile lor. Exista arestări si condamnări pe baza ”suspiciunii rezonabile”. Este cea mai mare porcărie. Justiția se înfăptuiește pe baza faptelor și dovezilor indubitabile. Până atunci nu cred că lucrurile stau tocmai corect.