A FOST PROGRAMATĂ ETAPA I A DEZINSECȚIEI AERIENE

Conform paginii de Facebook a Primăriei Giurgiu, aceasta ne face cunoscut faptul că:

”În perioada 14-21 iunie 2021, în intervalele orare 6:00 – 10:00 și 19:00 – 21:00, Giurgiu Servicii Publice S.A.va efectua activități de pulverizare aeriană (etapa a-I-a), pentru combaterea insectelor dăunătoare (țânțari, căpușe, muște etc.), pe o suprafață de 1500 ha din aria administrativ-teritorială a municipiului Giurgiu (intravilan și extravilan).

Pentru o mai bună eficiență, se va interveni și de la sol prin pulverizare cu aparate portabile, atomizoare, termonebulizatoare, pompe de stropit electrice, dar și cu un sistem de împrăștiere soluție lichidă prevăzut cu tun de pulverizare, în conformitate cu prevederile legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Pentru ambele activități (dezinsecția terestră și aeriană) vor fi folosite biocidele:

AMPLAT, substanță activă CYPERMETHRIN 93 %, TETRAMETRIN 92% și PIPERONIL BUTOXIDE 90%;

VECTOBAC WG (larvicid biologic selectiv care acționează prin ingestie pentru combaterea larvelor de țânțari într-o varietate de habitat), substanță activă BACILLUS THURINGIENSIS ISRAELENSIS 37.4 %;

BIOTRIN PLUS (larvicid biologic selectiv care acționează prin ingestie pentru combaterea larvelor de ţânțari), substanță activă DELTAMETHRIN 2,5% și TETRAMETRIN 1% .

Substanțele sunt omologate de Ministerul Sănătății, acestea aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecție a mediului, a sănătății și securității populației.

Operațiunile de dezinsecție vor fi efectuate doar în cazul în care condițiile meteorologice vor permite, în caz contrar acțiunea va fi reprogramată.

Precizăm că în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Mediului nr.68/1992 privind unele măsuri pentru protecția familiilor de albine împotriva intoxicațiilor cu pesticide, cu cel puțin șapte zile înainte de începere a tratamentului aerian, asociațiile crescătorilor de albine vor fi anunțate în scris cu privire la data începerii și durata tratamentului, astfel încât aceștia să poată proteja familiile de albine prin închiderea sau îndepărtarea stupilor în intervalele de timp specificate, în caz contrar Primăria Municipiului Giurgiu și Giurgiu Servicii Publice S.A. sunt absolvite de orice responsabilitate.”