Conform unui comunicat emis de Federația la care este afiliat Publisind – Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP), miercuri, 10 februarie, începând cu ora 10,00 vor avea loc proteste la Prefecturile din Giurgiu, Brăila și Vâlcea

 Revendicările generale ale protestatarilor se referă, așa cum precizează comunicatul, la :

  • eliminarea inechităților salariale din sistemul public;
  • aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor;
  • la un salariu minim corelat cu creșterea prețurilor de consum.

 Federația PUBLISIND afiliată la Blocul National Sindical, totalizând 35.000 de membri din domeniile poliție si poliție de frontieră, poliție penitenciară si probațiune, administrație publica centrala si locala, asistență socială, grefă judiciară, sport si tineret, finanțe și control financiar, mediu și RA-APPS, a declanșat proteste începând cu data de 31 decembrie 2020 (data la care sindicatele afiliate PUBLISIND au organizat mitinguri la prefecturi și la sediul MAI) ca reacție la adoptarea OUG nr. 226/2020, prin care este suspendată aplicarea Legii 153/2017.

Din Calendarul de acțiuni pentru 2021 al Federației PUBLISIND, reprezentând lucrătorii din sistemul de Penitenciar reamintim

Mitingul cu 100 de persoane de la Parlamentul României la care vor participa și lucrători din Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu cât și cel de la sediul Prefecturii din Municipiu, miercuri, 10 februarie.

(Jurnal)