„Pentru amenajarea și înfrumusețarea aspectului peisagistic în Municipiul Giurgiu, angajații Compartimentului Zone Verzi lucrează zilele acestea la pregătirea terenului (săpat gropi) și plantat arbori din specia Platan”, spunea, într-o recentă discuție cu reporterii „Jurnalului giurgiuvean”, directorul SC Giurgiu Servicii Locale SA, Silvian Dumitrache.
Se vor planta în jur de 100 de platani în Cartierul Tineretului, Șos. București, Cartier Policlinica, Șos. Prieteniei, Cartier Oinac, Str. M. Nicolescu, B-dul. M. Viteazul, B-dul. CFR, B-dul. Daciei.

„De asemenea, angajații Compartimentului Zone Verzi împreună cu colegii de la Giurgiu Servicii Publice SA acționează în zona Centrală (Parc Alei – Primarie) pentru curățarea manuală a terenului și măturat.


Totodată, s-a lucrat la mușuroit trandafiri, curățat gazon, supraînsămânțat gazon pe Șos. București, cosit mecanic la Sensurile Giratorii Spital și Primărie, curățenie și vopsit borduri la Mausoleul Eroilor, în vederea pregătirilor pentru sărbătoarea de 1 Decembrie”, a mai precizat directorul SC GSL SA.

(Jurnal)