Acasă Actualitate Lucian Bode: Transporturile au nevoie de investiții de 73 de miliarde de euro în următorii zece ani

Lucian Bode: Transporturile au nevoie de investiții de 73 de miliarde de euro în următorii zece ani

0
Lucian Bode: Transporturile au nevoie de investiții de 73 de miliarde de euro în următorii zece ani

Infrastructura de transport a României are nevoie de investiții de 73 de miliarde de euro în perioada 2020-2030, spune ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

El a prezentat, într-o conferinţă de presă, planul investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020-2030, din cadrul Planului de relansare economică al Guvernului.

Strategia noastră este bazată pe doi piloni: investiţiile masive – avem un necesar de investiţii de 73 de miliarde de euro pentru perioada 2020-2030, şi pilonul doi: politici structurale, care vor susţine eficienţa investiţiilor, a spus ministrul potrivit Agerpres.

Cea mai mare sumă, 36,93 miliarde de euro, este necesară pentru infrastructura rutieră – 31,8 miliarde de euro pentru reţeaua primară, 5,75 miliarde de euro reţeaua secundară, 0,1 miliarde de euro siguranţă rutieră.

Urmează domeniul feroviar, unde este nevoie de 19,16 miliarde de euro – 14,39 miliarde de euro reţeaua primară, 4,02 miliarde de euro reţeaua secundară şi 0,75 miliarde de euro materialul rulant.

Infrastructura de metrou are nevoie de investiţii de 8,8 miliarde de euro – 7,8 miliarde de euro în bucureşti şi 1 miliard de euro în Cluj.

Pentru sectorul naval necesarul este de 4,46 miliarde de euro (2,06 miliarde de euro porturi fluviale, 1,33 porturi maritime şi 1,07 miliarde de euro Dunăre şi canale navigabile), iar, pentru cel aerian, investiţiile necesare sunt de 3,05 miliarde de euro (2 miliarde de euro în reţeaua primară, 1 miliard de euro în reţeaua secundară şi 0,05 miliarde de euro în reţeaua terţiară).

Infrastructura de transport va fi coloana vertebrală pe care se va ridica România. Vom trece de la modelul economic bazat pe consum la cel bazat pe stimularea investiţiilor, care va garanta o creştere economică solidă, crearea de locuri de muncă şi un PIB mai mare pe cap de locuitor, adică un nivel de trai mai ridicat, a mai spus Bode.

Sectorul transporturilor va primi 2% din PIB pe an, faţă de 0,6% în prezent, dar „acest lucru nu înseamnă că este garantată implementarea proiectelor. Trebuie să rezolvăm probleme structurale, care s-au adunat în timp, care vizează slaba capacitate de implementare. Este important ca toate proiectele să se realizeze la calitatea necesarăa mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, se doreşte creşterea calităţii studiilor de fezabilitate şi tehnice, eficientizarea relaţiei cu instituţiile avizatoare, judecarea mai rapidă a contestaţiilor, cooperarea între instituţii şi monitorizarea profesionistă a implementării proiectelor.

VREMEA

Giurgiu
ploaie ușoară
5.6 ° C
5.6 °
5.6 °
70 %
2.7kmh
100 %
mar
6 °
mie
8 °
joi
7 °
vin
5 °
sâm
8 °
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com