Guvernul condus de Ilie Bolojan a aruncat luni seara pe masa publică un pachet de măsuri care a provocat revoltă, controverse și un val de reacții pe rețelele sociale. Ministerul Dezvoltării a publicat discret proiectul de lege privind reforma administrației centrale și locale, act normativ pentru care Executivul urmează să-și angajeze răspunderea în Parlament.
Mesajul este clar: statul strânge șurubul, iar efectele se vor simți direct în buzunarul cetățenilor și al bugetarilor.
Cea mai explozivă măsură vizează șoferii: neplata amenzilor contravenționale timp de 12 luni poate duce la suspendarea permisului de conducere. Potrivit aceluiași proiect, după parcurgerea procedurilor de notificare și somație, dreptul de a conduce se suspendă automat până la achitarea datoriei sau până la împlinirea termenului de doi ani de la înregistrarea creanței. Practic, cine nu plătește amenda riscă să rămână cu mașina pe dreapta.
O asemenea măsură seamănă cu cea a administrațiilor locale care nu mai eliberau adeverințe sau documente cetățenilor care se înregistrau cu datorii la Bugetul de stat. Acest lucru are menirea de a-i face pe cetățeni să fie mai responsabili cu plata datoriilor către stat. Acest lucru se întâmplă și la Giurgiu.
În paralel, Guvernul anunță o reformă dură a administrației, cu reduceri masive de personal, dar fără diminuarea salariilor de bază, cel puțin la nivel declarativ. Cheltuielile de personal din administrația centrală trebuie reduse cu 10%, prin reorganizări, tăieri de sporuri și concedieri. Executivul estimează economii de 3,36 miliarde de lei în 2026, care ar urma să ajungă la 5,76 miliarde de lei în perioada 2027–2030.
La nivel local, lucrurile sunt și mai tranșante: reducerea de personal poate ajunge la 10% din posturile ocupate, iar în unele cazuri chiar la 20%. Instituțiile prefectului pierd 25% din angajați, cu excepția serviciilor de pașapoarte și permise, considerate vitale pentru relația cu cetățeanul.
Guvernul introduce și plafoane stricte pentru primării: un angajat la 1.200 de locuitori în comune și orașe și unul la 6.500 de locuitori în județe. Mai mult, comunele cu sub 4.500 de locuitori nu mai pot avea poliție locală, decât dacă o finanțează integral din venituri proprii. Cu alte cuvinte, siguranța publică devine o chestiune de buget local.
Nici cabinetele demnitarilor nu scapă de austeritate. Numărul de consilieri și angajați din cabinetele premierului, miniștrilor, prefecților și primarilor este drastic limitat. Mai puțini oameni, mai puține funcții, mai puțini bani, așa cum notam, anterior, cel puțin în teorie.
Pachetul de măsuri anunțat de Guvernul Bolojan se anunță drept una dintre cele mai dure reforme administrative din ultimii ani, cu efecte directe asupra vieții de zi cu zi. Dacă va trece în forma actuală, reforma riscă să transforme nemulțumirea publică într-o problemă politică majoră.


