Lipsa locuințelor de serviciu, unul dintre motivele lipsei de atractivitate pentru cadrele medicale, de a solicita să lucreze în Spitalul Județean de Urgență Giurgiu.
După cum știm cu toții Spitalul Județean de Urgență Giurgiu suferă de mai multă vreme de un deficit de personal medical, în special medici pe diferite specialități.
Așa cum a subliniat, în mai multe rânduri, directorul instituției, Dragoș Chivu, acest lucru s-a datorat mai multor factori… Până de curând blocarera procesului de susținere a examenelor de angajare de către Ministerul Sănătății a fost unul dintre aceștia. Pe de altă parte lipsa de atractivitate pentru Spitalul Județean de Urgență Giurgiu s-a datorat și lipsei unor minime condiții de confort oferite pentru cei ce ar accepta să lucreze în acest spital de provincie. La acestea adăugându-se și dotările în ceea ce privește aparatura medicală performantă.
Locuințele de serviciu, ne spunea directorul Spitalului Județean, este unul din motivele pentru care cadrele medicale de specialitate nu solicită ocuparea unor locuri de muncă disponibile, de mai mulți ani.
Din câte știu eu, astfel de locuințe, sunt încă în construcție, în timp ce acelea de lângă Primăria Giurgiu sunt deocamdată la stadiul de conectare la utilități. Există totuși câteva locuințe acordate de către Primărie și în continuare mai avem câteva cereri în acest sens, în timp ce vreo trei cadre medicale stau de ceva timp cu chirie, până când aceste blocuri de locuințe pentru specialiști vor fi finalizate. Sperăm ca aceste chirii să fie suportate de către Consiliul Județean. Dar pentru asta va fi nevoie de un prtoiect un proiect de hotărâre, în acest sens – ne-a mai precizat directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu.
(Florian Tincu)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
câțiva nori
13.3
°
C
13.3
°
13.3
°
58%
0.6m/s
21%
lun
13
°
mar
26
°
mie
24
°
J
25
°
vin
28
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
