AcasăActualitateLipsa detectoarelor de gaze de pe casa scării v-ar putea lăsa fără...

Lipsa detectoarelor de gaze de pe casa scării v-ar putea lăsa fără căldură în apartamente…!

De câteva zile, febra instalării de detectoare de gaze în casa scării din blocurile municipiului i-a cuprins, în special pe președinții de asociații de proprietari. Circula un zvon, spuneau oamenii, că cine nu are montat un asemenea detector va rămâne fără alimentare cu gaze naturale.

Pentru o mai corectă informare a locuitorilor municipiului nostru, ne-am adresat reprezentanților WIROM Giurgiu, care au precizat:

„În urma modificării Normelor tehnice pentru proiectarea, executarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale prin Ordinul 89/10.05.2018 și intrat în vigoare începând cu data de 05.06.2018, se impune montarea detectoarelor automate de gaze naturale și pe casa scării pentru a putea fi detectate scăpările accidentale de gaze naturale.

În luna decembrie 2018 ANRE a revenit cu o informare privind montarea detectoarelor automate de gaze naturale în care reiterează obligativitatea montării acestor echipamente, dar impune și Operatorilor economici autorizați ANRE ca, în urma verificării sau a reviziei tehnice a instalației de utilizare unde constată că nu sunt îndeplinite condițiile tehnice de funcționare în siguranță a instalației de utilizare (inclusiv partea comună a acesteia), să le respingă și totodată să înștiințeze operatorul sistemului de distributie a gazelor naturale în prealabil efectuării oricărui demers.

În această informare, ANRE reamintește și că operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale poate să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a clientului final în situația în care nu sunt prezentate actele doveditoare privind efectuarea verificării sau a reviziei tehnice periodice a instalației de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE.

În urma acestor modificări legislative WIROM a început în luna februarie 2019 o campanie de informare a clienților ce locuiesc la blocuri, despre obligativitatea montării detectoarelor automate de gaze naturale pentru instalația comună de pe casa scării.

În cazul în care nu sunt prezentate actele doveditoare privind efectuarea verificării sau a reviziei tehnice periodice a instalației de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE, WIROM va întrerupe alimentarea cu GN până la asigurarea condițiilor de siguranță (montarea detectoarelor automate de gaze naturale și pe casa scării).

Montarea detectoarelor automate de gaze naturale și a electroventilelor se realizează numai de către operatori economici autorizați ANRE, sub condiția încheierii unui contract de prestări servicii.

Această lucrare se consemnează în Fișa de evidență a lucrărilor periodice de verificare/revizie a instalației de utilizare a gazelor naturale de către operatorul economic autorizat ANRE, selectat de locatari pentru acest serviciu.

Termenul limită pentru montarea detectoarelor automate de gaze naturale pe casa scării este data verificării sau a reviziei tehnice a instalației de utilizare comune”, se mai arată în răspunsul celor de la WIROM Giurgiu”, se mai arată în comunicatul

La nivelul municipiului, conform informațiilor primite de la furnizorul de gaze naturale din Giurgiu, sunt înregistrați un număr de 15.300 clienți. Din fericire, nu a fost nevoie, până în prezent, să se recurgă la debranșarea vreunui consumator pe motivul lipsei acestor detectoare de gaz.

(Jurnal)

 

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
30.9 ° C
30.9 °
30.9 °
40 %
4.3kmh
32 %
mar
34 °
mie
33 °
joi
35 °
vin
34 °
sâm
36 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!