Liga a 3-a | Seria a 4-a | Dunărea Giurgiu joacă primul meci acasă în noul campionat
Dunărea Giurgiu – CSO Petrolul Potcoav,meci contând pentru etapa a 2-a din Liga a 3-a,Seria a 4-a,la fotbal , este programat,vineri, 6 septembrie, de la ora 17:00, pe Stadionul Astra din Complexul Sportiv „Marin Anastasovici” din Giurgiu. Gruparea giurgiuveană are obligația de a câștiga în fața unui adversar aflat într-o situație dificilă. Calculele hârtiei o dau drept favorită în această pe Dunărea Giurgiu, echipă care deține avantajul terenului propriu și care va da totul pentru a cuceri cele trei puncte puse în joc. Nu trebuie să cădem însă în nici un caz în capcana psihologică de a considera cele,trei puncte ajunse deja în contul Dunării. Deşi a retrogradat la finalul stagiunii trecute, gruparea din judeţul Olt a luat startul noului sezon al Ligii a III-a pe unul dintre locurile rămase vacante.
„E clar că nu ne putem propune altceva decât să câștigăm acest meci, având în vedere obiectivul pe care ni l-am propus. Suntem foarte motivați și încrezători că vom putea obține cele trei puncte. Obiectivul nostru este acela de a etala un fotbal plăcut și a scoate maximum din acest meci”, ne-a declarat prof.Marin Mirel-Director și Managerul echipei giurgiuvene.
După prima etapă disputată, Dunărea ocupă locul 3 în clasament având 3 puncte,în timp ce Petrolul Potcoava se află pe locul 6 cu 1 punct. Acestea fiind spuse, vă așteptăm în număr cât mai mare alături de băieții noștri și de legendara noastră formație, Dunărea Giurgiu, clubul de la care a plecat povestea fotbalului giurgiuvean.
⚽ Etapă a 2-a, Liga a 3-a. Seria 4, programează meciurile:
Vineri, 6 septembrie 2024,ora 17:00
ACS L.P.S. H.D. Clinceni – ACS Oltul Curtişoara
SCM Dunărea 2020 Giurgiu – CSO Petrolul Potcoava
CSM Cetatea Turnu Măgurele – AFC Progresul 1944 Spartac
Sâmbătă,7 septembrie 2024,ora 17:00
CS Dinamo Bucureşti – ACS Vediţa Coloneşti
CS Sporting Roşiori 2008 – CSM Alexandria
(Costel Spinu)
ARTICOLE SIMILARE
VREMEA
Giurgiu
cer senin
8.5
°
C
8.5
°
8.5
°
76%
0.2m/s
2%
mar
27
°
mie
27
°
J
25
°
vin
28
°
S
21
°
PROMO

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

NOTA
Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
