AcasăActualitateLiderul de sindicat al Penitenciarului Giurgiu spune că acesta este cel mai...

Liderul de sindicat al Penitenciarului Giurgiu spune că acesta este cel mai greu penitenciar din țară! Unde vor să plece unii salariați, de aici…

După ce ne-a vorbit despre lipsa de personal a Penitenciarului de maximă siguranță, Giurgiu, liderul de sindicat al acestuia, Șerban Oprică ne-a oferit una din explicațiile acestei lipse crase de salariați.  

„Încercăm să facem față situației, deși suntem într-o perioadă extrem de proastă, în care o parte dintre colegi se pensionează, în același timp se întâmplă ca alți colegi de-ai noștri să vrea să lucreze la alte penitenciare.

Vorbim aici de zona Craiova și Mioveni. Cele două centre, Craiova și Argeș (Pitești), furnizează candidați declarați „admis” la instituțiile de învățământ din sistem. Oamenii din zona aceea au o cultură a sistemului Penitenciar foarte bine dezvoltată. Ei se îndreaptă către școli precum Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, sau Școala de agenți de la Tg. Ocna. Ulterior aceștia sunt repartizați către penitenciare… Mulți din cei care nu pot fi repartizați din prima către penitenciarele apropiate localităților lor de domiciliu, ajung la Giurgiu deși ei sunt din zonele de care aminteam și de aceea devin ulterior  tot mai dornici să plec de aici.

Dorința de a pleca de la Penitenciarul Giurgiu se bazează și pe faptul că este penitenciarul cel mai greu din țară. La această oră avem 50-60 de colegi care nu sunt giurgiuveni. Din păcate, noi îi instruim aici, după care Craiova sau Mioveni beneficiază de aceștia și de experiența pe care ei o capătă aici. Este chiar o vorbă în Penitenciarul Giurgiu:„ Prâslea crește aici într-un an cât alții în șapte!” Asta se întâmplă la noi. Și credeți-mă, un an de experiență în Penitenciarul din Giurgiu contează cât 6-7 ani în oricare alt penitenciar din țară”,  ne-a mai precizat Șerban Oprică, liderul de sindicat din Penitenciarul Giurgiu.

(Florian Tincu)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
nori împrăștiați
10.3 ° C
10.3 °
10.3 °
66%
0.7m/s
40%
mar
27 °
mie
27 °
J
25 °
vin
28 °
S
16 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!