La scurt timp de la începerea anului școlar, Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din municipiul nostru a devenit Școală APIO, ne spunea, recent, directorul acestei instituții de învățământ, Mihaela Cîrjaliu.
„Fiind Școală APIO (n.r. – Asociația pentru Promovarea Învățământului în Industria Ospitalieră) avem o serie de facilități. În primul rând, elevii noștri participă gratuit la toate activitățile și acțiunile marca APIO, apoi atât elevii, cât și cadrele didactice, pot participa la sesiunii și stagii de pregătire și perfecționare interne și externe, dar și la competiții interne și internaționale. De asemenea, elevilor care termină cicluri de școlarizare li se oferă șansa unui loc de muncă în unitățile de profil, pe baza protocoalelor de colaborare cu asociații patronale sau hoteluri”, mai preciza, pentru „Jurnal giurgiuvean”, directorul Liceului Tehnologic „Ion Barbu”.
După participarea la Forumul Învățământului Preuniversitar Turistic (ediția I), din perioada 20 – 22 septembrie, Liceul Tehnologic „Ion Barbu” a participat la Festivalul Național al Prazului.
„La Forumul găzduit de Phoenicia Grand Hotel din București au participat alături de președintele FPTR (n.r. – Federația Patronatelor din Turism din România), Mohammad Murad, primvicepreședintele FPTR, Dragoș Răducan și președintele APIO, Carlo Dragomir, specialiști, cadre didactice și directori ai liccelor de profil.
Cu această ocazie, a fost semnat un protocol între APIO și FPTR pentru sprijin reciproc în depășirea problemelor în învățământul de profil, pentru asigurarea forței de muncă calificată care să acopere cerințele pieței interne”, a mai precizat Mihaela Cîrjaliu.
În urma dezbaterilor din timpul celor trei zile de desfășurare a forumului, cea mai importantă decizie a fost lansarea programului „Extemporal la Gastronomie”, prin care APIO va susține și va urmări finalizarea scrierii manualelor școlare pentru toate profilurile de meserii necesare în industria ospitalității (hoteluri, restaurante, catering) din școlile profesionale și liceele tehnologice din România, precum și dotarea laboratoarelor de practică. Totodată, urmează a fi implementat, în perioada următoare, un curs de „Gestiune hotelieră pentru școli profesionale” și „Gestiune hotelieră pentru licee tehnologice” prin utilizarea, în mod gratuit, a softului de gestiune specializat, precum și a unor case de marcat nefiscalizate, astfel încât elevii să pornească în perioadele de practică cu o bază solidă de cunoștințe.
Un alt program ce a urmează să fie implementat prin APIO este „Copiii bucătari gătesc pentru colegii lor”, intenția fiind aceea de a diminua risipa alimentară.
Au fost prezenți la Forum și reprezentanții ANPCDEFP care au prezntat beneficiile programului Erasmus+ . Școlile APIO au hotărât sa lucreze împreună la proiecte ERASMUS+ de care să beneficieze atât elevii cât și cadrele didactice.
Câteva zile mai târziu, mai exact în intervalul 27-29 septembrie, la Mioveni s-a desfășurat „Festivalul Național al Prazului”. Pe lângă muzică, joc și obiceiuri populare, vedeta festivalului a ajuns în preparatele unor maeștrii bucătari, conduși de Master chef Radu Zărnescu. Aceștia au pregătit în fața celor prezenți preparate din bucătăria românească și internațională cu praz.
Prezenți pentru a învăța, dar și pentru a-și etala cunoștințele în domeniu, au fost și elevi ai școlilor care fac parte din Asociația pentru Promovarea Învățământului în Industria Ospitalității, însoțiți de Marina Samiee, Președintele Consiliului Național A.P.I.O. și director al Liceului Tehnologic „Matei Basarab“ Caracal, directori ai liceelor afiliate și cadre didactice din aria curriculară ,,Tehnologii”.
Din Giurgiu au participat doi elevi ai claselor a XI-a și a XII-a (profil alimentație publică, specializare tehnician în gastronomie) ai Liceului Tehnologic „Ion Barbu”: Mitran Alexandra clasa a XI a C și Vasile Alin clasa a XII a C, preparatele lor bucurându-se de un real succes la Festival.
Alături de APIO, organizatori ai Festivalului Național al Prazului au fost Primăria Oraşului, Consiliul Local şi Centrul Cultural Mioveni.
(Jurnal)