
Odată cu numirea noului Guvern, au apărut şi o serie de modificări în programul de guvernare în baza căruia social-democraţii au câştigat, într-o manieră clară, alegerile parlamentare din toamna anului trecut.
Referindu-se la acest aspect, prim-vicepreşedintele PNL Giurgiu, Noruţ Stănişteanu, a făcut, în cadrul unei recente conferinţe de presă, o analiză cu privire la ceea ce se va putea, dar, mai ales, ce nu se va putea realiza din acest program de guvernare al PSD-ALDE.
„Personal, am fost surprins de o serie de date pe care le-am văzut în programul de guvernare, mai ales că, activând o perioadă în domeniul economic, văd altfel lucrurile”, spunea Noruţ Stănişteanu. „I-am atenţionat pe liderii locali ai PSD că acest program de guvernare trebuie analizat foarte bine înainte de a ieşi cu el pe piaţă. Sunt curios acum ce se va întâmpla”, a mai precizat Stănişteanu.
În legătură cu programul de guvernare, punctual, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PNL a luat în discuţie Produsul Intern Brut şi Fondul Suveran de Dezvoltare, două capitole care, în opinia sa, conţin o multitudine de erori.
„Au anunţat un PIB pentru anul 2018 de 760 de miliarde, o cifră corectă, de altfel. Numai că actualul guvern a venit cu promisiunea unor creşteri de 5,5%, anual, în medie, a acestui PIB, urmând ca, în anul 2020, să ajungem la 1014 miliarde. Oricât am suci calculele, aplicând aceşti 5,5%, mai mult de 942 miliarde, în mod real, nu vom putea obţine. Un alt capitol este legat de Fondul Suveran de Dezvoltare, pentru care se promiteau 10 miliarde de euro în 2020. Dar eu stau şi mă întreb: de unde? Din dividendele la societăţile comerciale şi regiile autonome unde statul are pachete de acţiuni? Păi despre acelea se vorbea că vor merge să acopere „găurile negre” de la CFR şi de la TAROM, vor merge în cele opt spitale regionale şi în spitalul naţional…Din ce cunosc eu, aceste nouă unităţi medicale despre care se face vorbire nu prea aduc bani înapoi, în economie. Nu cumva mai bine aceşti bani mergeau în pornirea reactoarelor 3 şi 4 sau în modernizarea Porţilor de Fier?”, a mai spus Noruţ Stănişteanu.
(Jurnal)
Cine vorbeste! Uita, onor’prim-vicepresedinte PNL, cand era mare si tare in PDL…secretar de stat, consul si mai stiu eu ce…atunci era bun Programul de guvernare..ca ne lua bani! Acum vorbeste ca e in opozitie! Isi doreste iar puterea? N-o va mai avea!