După tot tam-tam-ul legat de demisiile în alb ale celor opt aleşi judeţeni liberali, se produc şi primele schimbări la nivelul listei de consilieri judeţeni. O asemenea modificare a fost anunţată vineri, 26 mai, de către secretarul general al organizaţiei judeţene a PNL, Costel Dumitru. Este vorba, conform celor afirmate de el, despre demisia din motive personale a lui Iulian Ionel, ales judeţean din comuna Roata, ce va fi înlocuit cu Nicuşor Iacob.
„Domnul Iacob este al treilea de pe lista de supleanţi, iar dumnealui a fost validat pentru că cei doi din faţa sa, colonelul Dumitru Păun, a declinat oferta, iar cel de-al doilea, Matei Ionuţ, lucrează pe undeva, prin Anglia, deci îi este imposibil să se achite de sarcinile de consilier judeţean”, a precizat Costel Dumitru.
De asemenea, referindu-se la demisiile în alb despre care s-a tot vorbit şi scris în ultima săptămână, Dumitru a precizat că ele există, şi că a fost nevoie de această soluţie ca urmare a analizei efectuate asupra activităţii consilierilor judeţeni ai PNL,catalogată ca fiind „nesatisfăcătoare”. Măsura este totodată o modalitate de a-i pune la treabă pe cei trimişi în Consiliul Judeţean pentru a face o Opoziţie constructivă, nu neapărat una de dragul opoziţiei, a mai spus Costel Dumitru.