AcasăActualitateLaurențiu Țintea, director DITL Giurgiu: „Anul acesta acordăm o atenție și mai...

Laurențiu Țintea, director DITL Giurgiu: „Anul acesta acordăm o atenție și mai mare restanțierilor…!”

În 2022 Primăria a încasat prin Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu, circa 43 de milioane lei, față de 38,1 milioane lei în 2021, iar mare parte din această diferență pozitivă vine din executările silite. 

DITL Giurgiu a încheiat anul trecut cu o creștere a încasărilor de 4,8 milioane de lei față de 2021, iar puțin peste 2,8 milioane de lei din această sumă a fost încasată exclusiv în urma executărilor silite a restanțierilor ne spunea directorul Direcții de Impozite și Taxe Locale, Laurențiu Țintea.

Anul trecut procesul de digitalizare al Primăriei ne-a dat un pic peste cap activitatea de executare silită; Deși sumele încasate exclusiv din executare silită au revenit la nivelul de dinainte de pandemie, nu ne mulțumește și asta pentru că aveam așteptări mai mari, undeva la peste 3 – 3,5 milioane lei.”  preciza directorul DITL Giurgiu.

Explicația este una cât se poate de simplă, mai spune Laurențiu Țintea,  cea mai mare parte a personalului s-a ocupat cu verificarea datelor migrate din vechile aplicații sau a fost mobilizată în alte zone de activitate fiscală, știut fiind că instituția continuă să se confrunte și cu un deficit de personal substanțial. 

Evoluția încasărilor din executare silită raportată la totalul încasărilor prin Direcția de Impozite și Taxe Locale Giurgiu se prezintă în acest moment, astfel:


               Încasări din Executare Silită             Încasări Totale 

2020                    2,57 milioane lei                    34,12 milioane lei

2021                    2,28 milioane lei                    38,14 milioane lei

2022                    2,70 milioane lei                    43,10 milioane lei


În prezent  DITL Giurgiu administrează nu mai puțin de 14.000 de dosare de executare silită, iar valoarea totală de recuperat se ridică la peste 35 milioane de lei! Speranța într-o recuperare totală a acestor sume vine de la o automatizare cât mai mare a procedurilor de executare silită.

”Încă mai sunt lucruri de optimizat în tot acest proces de digitalizare al DITL și al Primăriei Giurgiu în ansamblu, dar sunt încrezător că spre jumătatea anului acesta lucrurile se vor stabiliza, iar giurgiuvenii vor avea acces la documentele și serviciile noastre mai simplu, mai rapid și de oriunde” – a mai adăugat directorul DITL Giurgiu.

(Jurnal)

VREMEA

Giurgiu
cer fragmentat
19.9 ° C
19.9 °
19.9 °
43 %
4kmh
82 %
lun
21 °
mar
24 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
26 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com