La Giurgiu, PAZA PUBLICĂ este o firmă discretă, atât ca activitate cât și ca eficiență pentru cetățeni sau, altfel spus: ”Trai neneacă pe banii comunității!”

0
3797

Paza Publică Giurgiu, o firmă inființată din 2010, care asigură paza tuturor instituțiilor publice din Giurgiu, deși este o firmă prosperă, dacă ne gândim la numărul de obiective și implicit la activitatea sa complexă, nu este regăsită pe niciun site și pe nicio platformă online.

Practic această firmă subvenționată de noi toți, cetățenii acestui Municipiu, este una fantomă! Dacă o cauți pe internet nu vei găsi nicio informatie despre organigramă. Motiv pentru care poți deveni suspicios bănuind că este vorba despre o firmă de spionaj sau vreo agenție secretă!

De ce tot acest mister? De ce atâta discreție? Asteptăm un răspuns de la directorul acestei firme, domnul Rafael Ovidiu Rădulescu, care  sperăm că ne va lămuri, pentru că asta este obligația legală a domniei sale.

Totodată ne întrebăm de ce această firmă, pe cât de misterioasă este pe atât de ineficientă se dovedește. În sprijinul acestei afirmații stă  numărul mare de sesizări referitoare la furturi și acte de vandalism înregistrate în ultima perioadă în Cimitirele Municipalității, dar și din parcurile orașului. Monumente sparte, cruci furate, împrejmuiri de morminte devastate, obiecte de mobilier stradal distruse sau incendiate…

În acest context am dori  să știm, noi, cetățenii acestei reședințe de județ,  care este efectivul  firmei de pază, costurile sale lunare, salariul directorului și mai ales acțiunile acestei firme, în contrapondere cu numărul uriaș de reclamații ale cetățenilor giurgiuveni.

Este un demers justificat, mai ales în contextul în care se pare că tot mai mulți coordonatori de instituții și firme cu capital de stat, au început să se comporte ca pe propria feudă, nesimțindu-se obligați să dea socoteală, cu transparență, așa cum cere legea, cetățenilor din banii cărora sunt plătiți.

Pe lângă cât costă ”miserupismul” angajaților acestei instituții, am dori să știm când vor fi angajați agenți de pază pe baza unor criterii clare de competență, istoric profesional și moral, apți să asigure siguranța și securitatea cetățenilor și paza diferitelor obiective.

Dorim o firmă de pază de înalt profesionalism, care să vină în sprijinul cetățenilor și totodată a bunurilor acestui oraș, nicidecum o firmă de simpli ”bodygarzi” ai boziilor de pe marginea drumurilor, total ineficienți și nepregătiți pentru rolul major pe care-l au în comunitate.

Dar înainte de toate, așteptăm din partea directorului Rădulescu un prim semn că a înțeles mesajul nostru, punând la punct un site, o adresă la care cetățenii să poată afla câteva date esențiale, de contact și, în același timp, de APEL în caz de pericol! Aceasta este, până la urmă, cartea de vizită a fiecărei instituții din această țară!

Vom reveni, până și-or…reveni!

(City ZEN)