AcasăActualitate La Giurgiu, noi apartamente vor fi construite, tinerilor, prin ANL

 La Giurgiu, noi apartamente vor fi construite, tinerilor, prin ANL

Agenția Națională pentru Locuințe (instituţie aflată sub autoritatea Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei) a demarat procedurile simplificate având ca scop atribuirea contractelor de execuție lucrări pentru două obiective  de investiție.

În acest context, un număr de 64 de apartamente vor fi construite pentru tinerii din localitățile Giurgiu (jud. Giurgiu) și  Biliești (jud. Vrancea).

 Locuinţele  vor fi destinate tinerilor,  spre închiriere.    Zona în care se vor ridica aceste locuințe este  b-dul ” Mihai Viteazu” – str. Unirii (fn, etapa II), totalizând 44 de unități locative, 4 tronsoane, cu un regim de înălțime P+3E și canal tehnic.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.2 °
13.2 °
95%
3.4m/s
100%
vin
17 °
S
19 °
D
19 °
lun
19 °
mar
15 °

Stiri

PROMO

SC PATTY MEDIA SRL - Obiecte promoționale personalizate - Complex ANCORA, Giurgiu

DEZVOLTARE SITE-URI & APLICAȚII WEB

Dezvoltare site-uri & aplicatii web. Optimizare. Mentenanta - Sector web

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!