În perioada 21-22 octombrie 2022, s-a desfășurat, la Sibiu, ediția I a Conferinței Naționale a Centrelor Județene de Excelență, unități conexe ale Ministerului Educației, înființate conform OMEC 5956/2020 și funcționând cu respectarea prevederilor Ordinului MEC nr. 5562/2020 (Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență/ Centrului Municipiului București de Excelență).
La conferință au participat 33 directori și reprezentanți ai centrelor județene de excelență din 29 județe, scopul evenimentului fiind crearea un cadru de colaborare și cooperare între aceste instituții, pentru realizarea cu succes a misiunii comune, aceea de a asigura condițiile pentru selecția, pregătirea susținerea și motivarea copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte. Mihaela Seușan, director CEX Sibiu, a fost inițiatorul acestui eveniment, organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, Palatul Copiilor din Sibiu și Asociația ECCE Educația.
„Participanții au apreciat această acțiune care le-a oferit oportunitatea de a se cunoaște, de a împărtăși experiența proprie referitoare la selecția și pregătirea elevilor, de a identifica problemele comune și soluții posibile.



