
Conform rezultatelor parțiale ale alegerilor de duminică, 9 iunie, PNL Giurgiu a obținut o victorie absolută în teritoriu, membrii săi obținând majoritatea primăriilor de localități.
Evident, așa cum preconizam cu mult înainte de încheierea campaniei elctorale președinția Consiliului Județean Giurgiu a fost adjudecată, cu un rezultat categoric de Senatorul Toma PETCU .
Voturi și procente obținute de candidații la Președinția Consiliului Județean Giurgiu:
Toma PETCU 62.112 voturi 56,91% PNL
Marian MINA 28.703 26,3% PSD
Ion Cândea 7.856 7,2% AUR
Ionuț Ciprian ALEXANDRU 5.229 4,79% USR
Constantin BUDURU 3.020 2,77% PUSL
Sile COBZARU 1.305 1,2% PMP
După cum se vede, ca și în cazul alegerilor locale, reprezentantul liberalilor giurgiuveni, Toma Petcu a obținut un procent dublu față de principalul său contracandidat, Marian Mina (PSD), ceea ce arată faptul că efortul depus de către senatorul liberal de a-i convinge pe majoritatea primarilor de localități să se alăture echipei PNL Giurgiu și să meargă în alegeri cu aceștia, s-a concretizat cu acest rezultat extrem de favorabil.
Trebuie precizat totodată că la rândul lor cetățenii, care de obicei aleg omul și mai puțin partidul, au ales la rândul lor, evident, primari liberali!
În felul, acesta cetățenii județului, captivi până nu demult Partidului Social Democrat, și-au schimbat după cum se observă, opțiunea, deși PSD-ul a continuat în toți acești ani, politica sa de fidelizare a electoratului prin propunerea a tot felul de măsuri sociale, ce din nefericire pentru noi, cetățenii, s-au dovedit de cele mai multe ori nereușite.