AcasăActualitateIubitul Adrianei Săftoiu, ”regele vinului” din România, chemat să ”toarne” ...

Iubitul Adrianei Săftoiu, ”regele vinului” din România, chemat să ”toarne” declarații la DNA! Procurorii pun astfel ”cep” celei mai mari rețele de evaziune si spalare de bani!

 

murfatlar-intrare-copy

 

Deși toată lumea știa că în fabricile de alcool zace o bună parte din evaziunea fiscală ce se desfășoară în România , puțini s-au încumetat să-i deranjeze pe baronii spirtoaselor. Și uite așa acest secret al lui Bahus a continuat să fie tratat ca un domeniu sacru, nederanjat de nimeni… Se pare însă că  DNA  de data asta vrea sa puna cep deja celebrei scheme financiare a fratilor Dobronauteanu si George Ivănescu prin care au pacalit statul cu sute de milioane de lei.  În  acest caz   cei doi sunt cercetați pentru o evaziune fiscală de vreo 600 de milioane de lei! Dar iată ce scriu cei de la ziarul ”Național” despre această afacere colosală…

Cu zeci de firme detinute în mod direct si cu altele controlate prin intermediari, cu offshore-uri ascunse în Panama si Insulele Virgine, patronii Murfatlar – George Ivanescu, Cătălin Bucura și frații Emanuel și Șerban Dobronauțeanu – derulează de ani buni o uriață schema de rostogolire a datoriilor și de încasarea frauduloasă a TVA de la stat. Multă vreme, baronii alcoolului nu au fost deranjati de nimeni. Pana prin 2014 cand, în urma articolelor din “Național”, Fiscul a pus la cale o actiune de control. Ce a ieșit? Constatarile  i-au uimit pana si pe inspectorii fiscali. Dar de atunci până acum au trecut deja doi ani, timp în care patronii Murfatlar au continuat să facă ce au stiut ei mai bine. Adică obtinerea de TVA si evitarea platii taxelor prin declararea insolventei firmelor pe care le dețin.

Inginerii peste inginerii

Concret, societatile detinute de cei patru isi cer una alteia insolventa, îsi vand între ele activele si îsi cesioneaza incrucisat creante. Astfel, patronii Murfatlar detin controlul in comitetele creditorilor si decid cine si cu ce ramane. Asadar, controlul ANAF efectuat in 2014  – despre care “National” a scris pe larg – a scos la iveala o evaziune fiscala uluitoare: 160 de milioane de euro. Controlul Fiscului a urmarit activitatea companiilor Murfatlar Romania SA si Euroavipo SA timp de patru ani, rezultand o evaziune fiscala de 160 milioane de euro, cea mai mare parte fiind atribuita firmei Euroavipo SA (peste 600 milioane de lei). ANAF acuza ca evaziunea s-ar fi realizat prin neplata taxelor si impozitelor, nerespectarea regimului de antrepozitare fiscala si prin simularea insolventei pe seama creantelor create artificial in interiorul grupului. Grupul Euroavipo, din care face parte si Murfatlar Romania SA, controleaza peste 25% din piata interna a bauturilor alcoolice.

Afacerea Euroavipo SA si miza insolventei

La data intrarii in insolventa (bineinteles, la cererea patronilor), SC Euroavipo SA avea datorii bugetare de 50 milioane de lei, dar avea si de recuperat peste 400 milioane lei. Numai ca marea majoritatea a banilor pe care Euroavipo SA ii avea de recuperat era tot de la firmele controlate de aceiasi actionari: Bucura, Ivanescu si fratii Dobronauteanu –  cum ar fi Hansa Distribution, OTZ Central, Principal Company, Euro Trade Invest, etc.  In dosarul de insolventa au mai aparut si aproape 65 de milioane de lei pe care firma ii avea de primit de la stat sub forma de TVA. Cu alte cuvinte, iata si miza insolventei.

TVA pentru o tranzactie din… 2018

Pentru a intelege modul de operare al baronilor alcoolului, reamintim o schema a acestora extrem de ingenioasa. Pentru a genera in numele Euroavipo SA TVA de incasat de la stat in valoare cat mai mare, afaceristii cu alcool au recurs la trucuri contabile, cumparand pe hartie, tot de la firmele lor, bunuri pentru care s-au emis facturi in avans sau mutand diverse active de pe o firma pe alta. Dupa aceasta schema, Euroavipo SA a achizitionat, desi se afla in insolventa, fabrica de alcool de la Ploiesti apartinand tot grupului de interese Murfatlar. Pentru suma de 67,146 milioane de lei, Euroavipo SA a cumparat de la firma Visteria Industries SRL fabrica de produse alcoolice din Ploiesti. „Cumparat” este un mod de a spune, caci, in realitate, nu s-a achitat niciun leu. Potrivit contractului de vanzare-cumparare nr. 1.341, Euroavipo SA s-a angajat sa achite o prima rata de 10% din pretul total de 67,146 milioane lei la data de… 31.10.2018, iar ultima rata, in… 31.10.2022. Asadar, fara a plati de fapt nici un leu, Euroavipo SA a generat o schema pentru a solicita statului decontarea a peste 12 milioane lei TVA.

iv1_53145200-1

Iubitul Adrianei Saftoiu, ridicat de mascați

Perchezitiile efectuate ieri in peste 20 de locatii s-au soldat si cu ridicarea unuia dintre actionarii Murfatlar. George Ivanescu a fost luat de mascati si dus la DNA pentru audieri. “Regele Vinului”, cum este supranumit iubitul Adrianei Saftoiu, a stat ore bune in fata procurorilor.

(Autorul articolului din Național:  Nicolae Ionescu )

 

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
20.1 ° C
20.1 °
20.1 °
39 %
8.3kmh
97 %
joi
20 °
vin
23 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!